MOARTE CUMPLITÃ… Un bãrbat rãmas neidentificat si-a pus capãt zilelor, duminicã dimineata, aruncându-se în fata trenului, de fatã cu mai multi martori. Acestia au declarat cã bãrbatul a stat ascuns minute bune într-un tufis, pânã când trenul Inter Regio Galati-Iasi a plecat din Gara Vaslui. Cu câtiva metri înainte ca garnitura sã ajungã la el, bãrbatul a iesit din tufis, s-a asezat pe calea feratã si si-a asteptat sfârsitul. Potrivit cadrelor medicale, victima a murit pe loc, echipajul de Terapie Intensivã Mobilã nemaiputând face nimic altceva decât sã constate decesul. A fost demaratã o anchetã pentru a stabili exact conditiile în care a avut loc decesul bãrbatului, precum si identitatea acestuia.
Chiar cu câteva momente înainte ca trenul Inter Regio 1831, care circula dinspre Galati spre Iasi, sã treacã prin dreptul depozitelor en-gros de lângã Dixman, un bãrbat de aproximativ 50 de ani s-a pozitionat pe calea feratã, în fata locomotivei. Conductorul de tren nu a putut evita impactul, iar victima a fost aruncatã sub roti, decedând pe loc. „În jurul orei 09.45, ISU Vaslui a intervenit în municipiul Vaslui cu o ambulantã de Terapie Intensivã Mobilã încadratã cu echipaj medical si paramedical pentru acordarea primului ajutor unei persoane de sex masculin, în vârstã de aproximativ 50 ani, ce a fost lovitã de trenul IR 1831 ce se deplasa dinspre Galati spre Iasi. Din nefericire, persoana prezenta leziuni incompatibile cu viata, medicul de la fata locului constatând decesul. Circumstantele producerii evenimentului sunt în curs de cercetare de cãtre organele abilitate”, a transmis purtãtorul de cuvânt al ISU Vaslui. La fata locului au ajuns echipe ale Politiei, fiind deschis un dosar de cercetare penalã. Resturile victimei au fost transportate la Serviciul de Medicinã Legalã pentru a se stabili exact cauzele mortii si identitatea victimei. Trenul IR 1831 a plecat spre Iasi cu o întârziere de câteva zeci de minute.