Italienii au respins cu o majoritate covârşitoare, luni, revenirea la energia nucleară, precum şi o lege privind imunitatea lui Silvio Berlusconi şi privatizarea sistemului de apă, potrivit rezultatelor oficiale ale Ministerului de Interne.
Potrivit acestor cifre, care privesc toate voturile din peninsulă, dar numai o parte din voturile italienilor din străinătate, fiecare referendum a fost aprobat cu o majoritate covârşitoare, între 94,3 la sută, pentru energia nucleară, şi aproape 96 la sută, pentru sistemul de apă.
Alegătorii erau chemaţi să se pronunţe asupra unei eventuale reveniri la energia nucleară în Italia, unde aceasta a fost abandonată în 1987 prin referendum, în urma catastrofei de la Cernobîl.
Un alt referendum propunea aborgarea legii „imposibilităţii legitime”, care îi permite premierului, vizat de trei procese diferite, inclusiv unul pentru prostituţie cu o minoră, să nu asiste la audieri din cauza obligaţiilor sale.
Celălalt referendum se referea la privatizarea sistemului de apă, în ceea ce priveşte gestionarea şi tarifarea.
Rata de participare a fost foarte ridicată, între 55 şi 56 la sută, inclusiv italienii din străinătate, cu mult peste cvorumul necesar (50 la sută plus 1 vot) pentru ca referendumurile să fie valabile, a precizat Ministerul de Interne. Pentru acest tip de scrutin, în Italia nu s-a mai atins cvorumul de 16 ani.
Acesta este un eşec pentru Il Cavaliere, care a suferit deja o înfrângere la alegerile municipale parţiale, în care partidul său a pierdut în special Milano, capitala economică a ţării.
MEDIAFAX.ro