Particule radioactive eliberate în atmosferă de la centrala Fukushima 1 au ajuns în America de Nord. Oficialii americani dau asigurări că este vorba despre o cantitate minusculă de radiaţii care nu pun sănătatea populaţiei în pericol.
Particulele radioactive au fost detectate de aparatura specială în apropiere de oraşul Sacramento. Agenţia americană pentru protecţia mediului spune că acest fapt nu a dus la o creştere a nivelului radiaţiilor în California şi că cetăţenii nu trebuie să îşi facă griji.
Specialiştii avertizau la începutul săptămânii că în urma emisiilor din timpul accidentului de la centrala Fukushima 1 vor fi eliberate în atmosferă elemente radioactive care ar putea ajunge şi pe continentul american.
www.realitatea.net