spot_img
2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Cozmin Guşă: Ponta ne face de râs. La Londra, toată lumea nu ştie cum să se mai ascundă de el

- Advertisement -

Premierul Victor Ponta a plecat, marţi, de la şedinţa comună a Executivului român cu Guvernul Moldovei fără a mai discuta cu preşedintele Klaus Iohannis deşi, iniţial, anunţa că va purta discuţii şi cu acesta. Într-o intervenţie la Realitatea TV, consultantul politic Cozmin Guşă a comentat în termeni duri atitudinea premierului. „A reuşit să ne facă de râs”, spune acesta.

„Dacă ar fi să comentez persoana Victor Ponta, cred că m-aş abţine pentru că, după părerea mea, se află într-o stare critică din punct de vedere personal şi al posibilităţilor sale umane de a se exprima coerent. Dar, având în vedere că discutăm despre prim-ministrul în funcţie, despre necesitatea ca el să acţioneze coerent în politica internă şi să conteze în politica externă, această stare care se poate developa în cel puţin două episoade – cel de astăzi, cu răzgândeala lui apropo de întâlnirea cu preşedintele înaintea unei şedinţe cu greutate specifică mare pentru România, respectiv şedinţa comună cu Guvernul Moldovei, şi apoi un alt episod în care a reuşit să ne facă de râs şi să ne aducă în poziţia de a fi bagatelizaţi de către o guvernare excesivă şi, într-un fel, autocratică, neconcordantă cu spiritul euroatlantic, mă refer la guvernarea ungară. Aceste două episoade arată totuşi cât de periculos este un Victor Ponta care dă senzaţia că şantajează pe toţi, de la Liviu Dragnea, la orice coleg de partid, dacă ne gândim la acea unanimitate de tip coreean în jurul unui premier penal al unui partid care şi-a pierdut busola, apropo de votul de ieri şi susţinerea sa ca prim-ministru. Dar de această stare, spun de mai multă vreme, ar trebui să se ocupe mult mai mult instituţiile statului pentru ca vorbim de premierul în funcţie. Şi aici nu este o „miuţă” la baschet, cum erau obişnuiţi să-l vadă toţi pe Ponta, aici este vorba de interesul Guvernului, de implicarea Guvernului, de relaţia Guvernului cu preşedintele, de relaţiile bilaterale, de relaţiile internaţionale per ansamblu, inclusiv de lucrurile care trebuie făcute…”, a declarat Cozmin Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-ponta-ne-face-de-ras-la-londra-toata-lumea-nu-stie-cum-sa-se-mai-ascunda-de-el_1794992.html#ixzz3mST6pRrC
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.