SOLUTIE Toader Dima si-a rezolvat problema de „incompatibilitate” asupra cãreia a fost atentionat de cei îndrituiti sã le verifice deputatilor declaratiile de avere, de interese, dar si functiile pe care le mai detin, în paralel cu activitatea de parlamentar. Pe 23 ianuarie, Dima si-a dat demisia din functia de presedinte al S.A. Agroind Berezeni, deoarece aceasta îl fãcea incompatibil cu statutul de parlamentar.
Într-adevãr, Legea 96/2006, privind Statutul deputatilor si senatorilor, republicatã, prevede la articolul 15, care sunt incompatibilitãtile, cu functiile din economie. „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilã cu urmãtoarele functii: presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societãti comerciale, inclusiv la bãnci ori la alte institutii de credit, la societãti de asigurare si la cele financiare, precum si în institutii publice”. „Am avut eu impresia cã dacã e vorba despre societate agricolã, despre fost CAP transformat în conditiile Legii 36/1991, nu ar fi acelasi lucru, ca o societate comercialã, dar mi s-a explicat cã nu este asa. De aceea, m-am conformat si pe data de 23 ianuarie mi-am dat demisia din functia de presedinte. Din respect si recunostintã pentru electoratul care m-a ales, într-un numãr atât de mare, alegerea mea era previzibilã. Odatã ce am promis atâtor oameni cã îi voi reprezenta în Camera Deputatilor, nu as fi putut sã îmi retrag cuvântul”, a precizat Toader Dima.
Deputatul Dima si-a deschis cabinete parlamentare în Husi si Berezeni!
De altfel, Agroind Berezeni, ferma cu care judetul se mândreste, deoarece reprezintã simbolul ultimului CAP salvat si transformat într-o societate agricolã performantã, asa cum nicãieri în tarã nu s-a întâmplat, nu va rãmâne de izbeliste! „Eu am toatã nãdejdea în cei care rãmân acolo. Sunt oameni pe care îi cunosc, sunt oameni capabili si muncitori”, a spus deputatul Toader Dima, care si-a început cu dreptul activitatea parlamentarã. „Mã bucur cã deja mi-am deschis cabinetele parlamentare, la Husi si la Berezeni, unde oricine se poate adresa cu probleme. Eu, de asemenea, voi fi în teritoriu dupã un program bine stabilit”, a mai spus deputatul de Husi, inginerul Toader Dima.