EXCEPTIONAL Premiera spectacolului “Dureri fantomã” dupã piesa dramaturgului rus Vasili Sigarev, a avut un succes nebãnuit la Bârlad. Desi emotiile tânãrului regizor Radu Ghilas au fost mai mari decât Teatrul “V.I. Popa” unde a avut loc premiera, publicul a primit foarte bine piesa, multi spectatori fiind impresionati pânã la lacrimi de drama nebãnuitã prezentatã de tânãrul si controversatul Vasili Sigarev. Aplauzele de final au fost îndelungi, actorii fiind chemati la scenã de câteva ori. De remarcat a fost jocul actorului bârlãdean George Sobolevschi, despre care nu putem sã spunem decât un singur cuvânt: exceptional!
De la început putem sã vã anuntãm cã spectacolul “Dureri fantomã” al scriitorului Vasili Sigarev nu este recomandat minorilor sub 16 ani. Regizorul Radu Ghilas a reusit sã facã din “Dureri fantomã”, adãugând douã personaje inventate de el în scenã (fiica si sotul Olgãi, morti amândoi), un spectacol unde a adãugat iubire, inocentã si candoare peste o mizerie umanã greu de suportat. „Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilã. E o lume brutalã, paradoxalã, a extremelor, în care candoarea seamãnã cu firul de iarbã iesit printr-o placã groasã de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orasului, bunãtatea si compasiunea vin «la pachet» cu violenta si cruzimea,” a declarat Radu Ghilas, regizorul spectacolului. Actiunea din „Dureri fantomã” se petrece la periferia unui oras, într-un depou de tramvaie, un loc infect, în care planeazã constant promiscuitatea, decadenta, lipsa sensibilitãtii umane, toate acestea rãsfrângându-se în drama unei femei bântuite si schilodite de propriul trecut zguduitor. Un depou, doi paznici tineri si sufletul femeii pe nume Olga în cãutarea recurentã a fantomei unei povesti pe care nu vrea sã o piardã. Aplauzele acordate de publicul iubitor al Thaliei, care a umplut sala teatrului bârlãdean, au fost furtunoase si lungi. Semn cã piesa a impresionat suficient cât sã si vãd lacrimi în ochii unor spectatori. Piesa meritã vãzutã si de cei care au ratat premiera.
Actorii bârlãdeni au dat tot ce-au avut mai bun din ei!
Uneori actorul dominã scena complet asa cum cum doar un matador dominã arena si poate face ce vrea cu publicul. Peter Brook spunea asta si câtã dreptate avea! Actorul bârlãdean George Sobolevsci a dominat efectiv scena si a jucat cu nonsalantã extraordinarã un rol foarte greu: rolul betivului Gleb, paznic, jupuitor de cabluri si alcoolic. Un betiv simpatic (pânã la proba contrarie). Ceea ce impresioneazã la interpretarea acestui subtil actor este respectarea limitei, refuzul ispitei de a îngrosa caricatura de dragul succesului facil. Pentru virtuozitatea cu care îsi dezvoltã personajul, îi ofer lui George Sobolevschi un loc privilegiat în galeria celor mai reusiti alcoolici, unde strãluceste alãturi de arhicunoscutul cetãtean turmentat al lui Nenea Iancu Caragiale si de celebrul de acum Celentano al lui Adrian Vãncicã (din serialul “Las Fierbinti”, la care mã uit rar si strict ca sã-l vãd pe Vãncicã beat).
Tânãrul actor, Sergiu Moraru, care a lãsat marele si culturalul oras Iasi pentru a se angaja la Teatrul “V.I. Popa” din Bârlad, vãdeste, încã de la debut, o fascinantã capacitate de transfigurare, trecând cu nonsalantã prin toate stãrile studentului Dima, care vrea sã cîstige un ban lucrând ca paznic la depou. La început indiferent, rontãind seminte, apoi usor abtiguit, apoi interesat de posibilitatea unei aventuri erotice, apoi, sub imperiul unei revelatii socante, trezit brusc din ametealã, devenind solidar pânã la sacrificiu cu posibila victimã. Cu sigurantã este un câstig pentru teatrul bârlãdean, lucru recunoscut de altfel de Marcel Anghel, directorul teatrului, si garantat de regizorul spectacolului, Radu Ghilas.
Emotionantã, stârnind o empatie spontanã este Oana Pavalache, în rolul nefericitei Olea. Desi, la prima vedere nu pare, femeia e cu mintea rãtãcitã în urma unor tragedii pe care le-a trãit într-un trecut destul de apropiat. Exaltatã, disperatã, tandrã, îndureratã, grijulie, temãtoare si având o logicã a ei, o logicã a nevoii de iubire, Olea îti stârneste dorinta de a o îmbrãtisa, mângâia, consola. Pentru cã nebunia ei nu este nicio clipã ridicolã, nici mãcar atunci când se dezbracã febril, pentru a-si face datoria de sotie imaginarã.
Adãugãm si cele douã personaje imaginare, pe care le-a introdus în spectacol regizorul Ghilas si jucate foarte expresiv de Sorin Ghiorghe si Bianca Postolache. Sorin Ghiorghe este de fapt fantoma lui Vova, iar Bianca (cu o înclinatie extraordinarã pentru teatru) este fantoma micutei Cris. Sunt de altfel sotul si fiica Olgãi, morti tragic si reprezintã durerea sufletului pierdut al acestei femei, asa cum ai dureri “fantomã” când îti pierzi bratele sau picioarele si le simti pulsând si chiar … durerea.
Regizorul si actorii coplesiti de emotii!
N-a fost usor sã pui în scenã o piesã de 23 de pagini, a unui scriitor rus, provenit dintro familie de mineri din Urali si care în tineretea sa rebelã a fãcut parte din bandele care livrau droguri si prostituate. Regizorul Radu Ghilas a stat tot timpul premierei, cât au jucat actorii pe scenã, doar afarã, având emotii extraordinare. A intrat în salã doar la aplauze, chemat de actori pe scenã. “Este premierã, o sãrbãtoare pentru noi toti. Sper ca sãrbãtoarea aceasta sã continue în cel mai constructiv mod, sã putem iesi cu spectacolul în afara orasului, sã poatã fi vãzut de cât mai multã lume si astept din tot sufletul publicul bârlãdean sã fie prezent la viitoarele reprezentantii. Eu n-am vãzut piesa, pentru cã nu obisnuiesc sã stau la premierã în salã. Emotiile mele sunt mai mari decât ale actorilor. Dar aplauzele mi-au spus multe lucruri: am vãzut lacrimi în ochi, am vãzut aplauze sincere si asa trebuie sã fie”, a spus la finalul premierei regizorul Radu Ghilas.
“Rolul lui Gleb a fost greu, foarte greu. Am muncit foarte mult, a fost ceva incredibil, sã faci un spectacol dintr-o piesã de 23 de pagini. Publicul a fost bun, receptiv, dar din cauza emotiilor nu prea am fost atent la reactia lui ci mai mult la personajul meu. A fost, pot sã zic asa, un rol în premierã pentru mine”, a spus George Sobolevschi.
