Ziua Mondială a Astronomiei, marcată printr-un eveniment în premieră la muzeul din Bârlad
COLABORARE… Muzeul „Vasile Pârvan”, în colaborare cu publicația „Scena 9”, centrul cultural „Rezidența 9” și Augmented Space Agency din București, organizează, cu prilejul Zilei Internaționale a Astronomiei, vernisajul expoziției itinerante „Ce ascundem”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 aprilie 2026, ora 18:00, la Casa Sturdza.
Expoziția „Ce ascundem” reunește o serie de teme explorate în paginile revistei „Scena 9”, precum memoria personală, traumele ascunse, spațiile invizibile ale biografiei și modul în care jurnalismul, arta și confesiunea intimă pot deveni experiențe colective. Proiectul propune un format inovator, în care jurnalismul se transformă în instalație, iar poveștile depășesc spațiul tiparului pentru a interacționa direct cu publicul. Un segment special al expoziției este dedicat astronomiei și cercetărilor realizate la Bârlad, în special descoperirii stelelor variabile care poartă numele orașului. Acest demers a stat și la baza unui interviu realizat de jurnaliștii „Scena 9” cu echipa Observatorului Astronomic. „Componenta expozițională dedicată astronomiei propune o abordare interactivă, transformând un domeniu științific riguros într-o experiență accesibilă și senzorială. Vizitatorii vor putea explora un echipament care simulează activitatea Soarelui, bazat pe imagini obținute atât la Observatorul Astronomic, cât și prin intermediul telescoapelor spațiale. De asemenea, printr-o instalație de realitate virtuală (VR), publicul va putea identifica pe cer pozițiile stelelor Bârlad. În cadrul vernisajului, va susține o prezentare Ionuț Sociu, reporter și dramaturg al revistei „Scena 9”, autorul principal al materialului jurnalistic dedicat acestui subiect. Cu aceeași ocazie, publicul este invitat să participe la observații astronomice organizate pe parcursul zilei: observații solare, între orele 12:00-14:00, pe platoul din apropierea teatrului sau observații nocturne, între orele 20:30-23:00, în Parcul „Victor Ion Popa”, în zona statuii lui „Mihai Eminescu”. Accesul publicului este liber.”, au transmis organizatorii.