Local

Zilele Culturale au debutat în pasi de vals. Maestrul Constantin Tofan, fiu al satului Gârceni, promite Vasluiului o lucrare monumentalã

START…În pasi de vals au fost întâmpinati ieri vasluienii prezenti la debutul Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui. Alãturi de membrii asociatiei „The Sky”, cei care au stiut pasii si au dorit s-au bucurat de câteva minute de frumusetea si gratia valsului, ca apoi, în interiorul sãlii de expozitie a Centrului Cultural Judetean, sã admire tablourile maestrului Constantin Tofan, vasluianul plecat cu multi ani în urmã din comuna Gârceni pentru a ajunge apoi pe cele mai înalte culmi ale artei plastice. Acesta a promis cã anul viitor va dona Vasluiului o lucrare monumentalã. În deschidere, primarul Lucian Braniste a adresat câteva cuvinte celor prezenti, completat apoi si de presedintele CJ Ciprian Trifan, partenerul municipalitãtii în oragnizarea celor 7 zile de sãrbãtoare. „Astãzi începem programul activitãtilor Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui, un program vast si foarte bine strucurat. Sunt sapte zile în care vasluienii sunt asteptati sã participe alãturi de noi. Si nu puteam începe Zilele Culturale ale municipiului Vaslui mai frumos si mai elegant decât sã acordãm o atentie deosebitã valorilor umane. Aceastã zi este dedicatã, în principal, lor. Asa cã nu pot decât sã vã multumesc din inimã cã astãzi sunteti alãturi de mine pentru a-i ura un „bine ati revenit acasã” maestrului Constantin Tofan, pentru a ne umple sufletul cu creatiile dumnealui si sã ne bucurãm împeunã de tot ce ne oferã Zilele Culturale ale municipiului Vaslui”, a spus Lucian Braniste. „Haideti sã declarãm deschise Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui, o sãptãmânã extrem de frumoasã aici, la noi acasã, mai ales cã organizatorii au pregãtit lucruri exterm de frumoase. Deschiderea o facem alãturi de un artist care ne aduce o pace sufleteascã inspiratã de aceste tablouri. În calitate de parteneri, ne dorim ca la final sã fim bucurosi de ceea ce s-a întâmplat în comunitatea noastrã”, a completat apoi presedintele CJ, Ciprian Trifan.


Dupã acest moment, doritorii au fost invitati în sala de expozitie a Centrului, pentru a lua parte la vernisajul expozitiei de artã plasticã a profesorului univ. dr. Constantin Tofan, vasluianul originar din comuna Gârceni. Vernisajul a fost prezentat de criticul de artã Maria Bilasevici, presedintele Uniunii Artistilor Plastici Iasi. De asemenea, publicul a putut asculta un recital exceptional de muzicã clasicã sustinut de Rares Trufea, cel care ne spunea cã a absolvit, sef de promotie, Universitatea Nationalã de Muzicã Bucuresti. Pe searã, începând cu ora 18.00, sala de spectacol a Centrului Cultural Judetean a gãzduit un eveniment muzical dedicat creatiei profesorului Dumitru Jijie, cel care, tot ieri, a primit, într-un cadru festiv, titlul de cetãtean de onoare al municipiului Vaslui. Evenimentul, intitulat „Crâmpeie muzicale”, a avut în deschidere un recital cameral sustinut de cvartetul iesean Essenta Quartet. De asemenea, recitalul a avut ca invitati pe Romeo Zaharia, Elena Dãnilã, Maxim Alexandru, Diana Costeliuc, Dãnut Petrisoaia, Elena Cristina Hristea, Silviu Nazarie, artisti care, de-a lungul timpului, au avut diferite colaborãri cu profesorul Jijie.

„Glose retrospective III”, expozitia cu care profesorul Tofan a încântat vasluienii

Evenimentul principal al primei zile, din cele 7, a Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui a fost, de departe, vernisajul expozitiei vasluianului Constantin Tofan, cel care a promis ca va veni si anul viitor cu un nou vernisaj, dar si cã, pe viitor, va face o donatie consistentã municipiului Vaslui. „Vã multumesc pentru primirea fãcutã aici, în orasul meu. Vã multumesc pentru cã întotdeauna am fost emotionat de aceastã zonã unde m-am nãscut si de unde mi-am tras filonul acesta artistic. Sunt fericit cã am alãturi de mine pe primarul Lucian Braniste si presedintele CJ, Ciprian Ionut Trifan, dar si foarte multi prieteni pe care-i îndrãgesc si fosti studenti. Dar dacã e sã mã întorc la emotiile primare, vreau sã vã spun cã îmi aduc aminte cu drag de praful de la Gârceni sau de noroaiele care-mi treceau printre degete, îmi aduc aminte cu drag de fostii mei învãtãtori. Am plecat apoi spre Iasi, spre liceu, unde am întâlnit oameni minunati care mi-au întregit cumva drumul acesta spre artã. Chiar în timpul facultãtii am avut alturi oameni deosebiti. Atât pe Adrian Podoleanu, dar si pe Ion Neagoe, dascãli care au fost pentru mine un exemplu. Tot succesul pentru tinerii care doresc sã acceadã în lumea artelor si a învãtãmântului sã dea curaj copiilor, sã aibã încredere în oameni si atunci vor avea doar de câstigat. Telul meu a fost sã cuceresc prin culoare si în mare parte am reusit. Sã stiti cã ceea ce vedeti astãzi aici este o micã parte din munca mea si vã promit cã, poate anul viitor, voi reveni cu o expozitie numai de graficã. Iar pentru viitor, vã promit cã voi face o donatie consistentã orasului Vaslui. Vã îmbrãtisez pe toti, sã aveti sãnãtate si liniste si mãcar succesul meu”, a transmis profesorul universitar dr. Constantin Tofan.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button