Zeci de mii de apeluri false sau abuzive au fost înregistrate la numărul unic de urgenţă. În Neamţ, pe parcursul anului trecut tot felul de tâmpenii au fost reclamate la 112, diverse persoane îngreunând activitatea serviciului doar ca să aibă cu cine sta de vorbă, că de vreo situaţie limită nu era cazul.
În 2022, la Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ au fost primite 132.395 apeluri prin serviciul 112, faţă de 134.861 cu un an în urmă, ceea ce înseamnă aproximativ 363 de apeluri pe zi. Tot prin serviciul naţional menţionat, pe parcursul anului trecut au fost direcţionate către Poliţia Neamţ aproximativ 43.300 de apeluri.
După cum a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ, mai puţin de o treime dintre cele reclamate la 112 au necesitat verificări din partea poliţiştilor de la ordine publică sau de la formaţiunile rutiere. Solicitările reale au vizat cazuri de vilenţă în familie, altercaţii şi scandaluri în locuri publice sau evenimente petrecute în trafic.
„Aproximativ 15.000 de apeluri au necesitat verificări. Diferenţa, circa două treimi din apelurile de anul trecut, au fost false sau abuzive, fiind aplicate 1.753 de sancţiuni. Sunt persoane care apelează 112 şi doar caută companie – dezvoltă subiecte ce nu intră în categoria urgenţelor“, a declarat subinspector Ramona Ciofu…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/zeci-de-mii-de-apeluri-abuzive-la-112-in-neamt-2243932.html