spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Zeci de masini de lux trec prin gropi

- Advertisement -

Pe strazile distruse ale orasului pot fi vazute masini foarte scumpe, de la Ferrari, Maserati, Porsche si Audi R8 pina la Bentley, Aston Martin sau Morgan. Surpriza mare este cind incepem sa le numaram. Sint 42 de masini Porsche, 19 Jaguar si 5 Maserati. 32 de persoane au un Mercedes clasa S, in timp ce 22 detin un Mercedes ML.

Pe stazile Iasului circula masini de lux de aproximativ 20 de milioane de euro. De-a lungul timpului in oras au putut fi vazute masini realizate in editie limitata sau chiar modele unice, bolizi ce ating suta de kilometri in citeva secunde. De la Maserati, Bentley, Porsche si Audi R8, pina la Ferrari, Aston Martin si Morgan, toate au fost rulate pe strazile pline de gropi ale Iasului. “Ziarul de Iasi” a solicitat de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Autovehiculelor (SPCRPCIV) Iasi numarul autovehiculelor de lux inmatriculate pe raza Judetului Iasi, in timp ce reprezentantii Directiei Economice a Finantelor Publice Locale ne-au transmis cite dintre acestea sint in momentul de fata in leasing.

„Am asteptat noua luni sa primesc masina”

Astfel printre noutatile din parcul auto de lux al Iasului se numara trei masini marca Morgan. “Ziarul de Iasi” a aflat doar doi din cei trei posesori ai marcii mentionate. Curios este ca desi cei doi stiau unul de altul, niciunul nu-l cunoaste pe cel de-al treilea sofer de Morgan. „Stiam ca sintem doi posesori de Morgan in Iasi. Nu stiam ca sint trei“, a mentionat notarul Edoardo Frost. Masina a costat 150.000 de euro, modelul fiind Aero 8. „Este o masina hande made. Am fost la fabrica Malvern Link din Anglia si am vazut cum mi se fabrica masina. O luna de zile am stat acolo, timp in care mi-am personalizat masina exact asa cum am dorit. Eu am optat pentru cutie manuala, ceea ce nu gasesti pe masini de 4.150 de centimetri. Are motor V8, prinde 300 de kilometri la ora, iar suta de kilometri o atinge in mai putin de 3,8 secunde“, ne-a detaliat Frost. Caroseria este din aluminiu, iar scheletul din lemn de stejar belgian. Interioriul este din piele galbena bordul fiind din lemn negru. „Am asteptat noua luni sa primesc masina. Exact cit o sarcina. Astfel de modele se fac numai la comanda si mai repede de 6 luni nu iti este niciodata livrata“, a adaugat notarul, care pe linga Morgan, mai detine un BMW Z4 si un Fiat 500. Omul de afaceri Gabriel Mardarasevici a achitat 150.000 de euro pentru un Morgan modelul Aero Supersports. Masina a fost inmatriculata in Iasi in anul 2010. „Mi-am comandat-o din Anglia. Este o masina scumpa, dar un model special. Am condus-o dar nu prea am iesit cu ea pentru ca nu este o masina pentru drumurile noastre“, a mentionat omul de afaceri care este cunoscut in plan local pentru pasiunea sa pentru bolizi de lux. Presedintele companiilor Radix mai are in parcul sau auto un Bentley Continental Flying Spur pentru care a platit 200.000 de euro, singurul Aston Martin DB9 din judet, adus din Elvetia, a carui pret de achizitie a fost tot de 200.000 de euro si un Range Rover ce pleaca de la 80.000 de euro in sus.

A ramas doar un singur Ferrari

Potrivit institutiilor mentionate mai sus in oras exista 3 Bentley, 5 Maserati, un singur Audi R8 si un singur Ferrari. Pina anul trecut unul dintre iesenii care conducea din 2008 un Ferrari de 500 de cai putere era Lucian Zlate, fiul fostei directoare de la Terom, Viorica Zlate. Luata in leasing masina a costat 216.000 de euro. Pentru ca nu a facut fata ratelor, Zlate a pierdut masina, fiindu-i ridicata de firma de leasing anul trecut. Singurul proprietar de Ferrari din judet a ramas patronul firmei de distributie Oted Group, Eduard Vidrasc. Bolidul de lux a fost achizitionat in 2007 si a costat 215.000 de euro. „Masina ajunge la o viteza maxima de 310 kilometri, iar suta de kilometri la ora se realizeza in 4 secunde. Este un Ferrari F430, model Spider F1. Polita Casco este de 6% din valoare masinii adica in jur de 13.000 de euro si consuma 20 de litri de benzina la fiecare 100 de kilometri“, a detaliat Vidrasc. In anul 2008 omul de afaceri si-a marit parcul auto cu un alt bolid de lux, Maserati Quattroporte de 153.000 de euro pentru ca in 2009 sa-i cumpere sotiei sale un Range Rover de 80.000 de euro. „Alte masini nu mai am si nici nu cred ca o sa mai cumpar prea curind. Este greu de cind cu criza asta. Maserati a fost pus drept garantie la banca pentru un credit de 1,5 milioane de euro luat in urma cu citiva ani“, a detaliat Vidrasc. Cu un bolid marca Maserati Granturisimo de culoare alba s-a putut lauda si Tudor Chescu, fiul patronului lantului de magazine „Flux“. Insa de ceva timp bolidul nu a mai fost vazut in trafic.

Cine vine din urma in top

Desi pe strazile Iasului sint vazute mai multe autoturisme Range Rover, la SPCRPCIV Iasi figureaza un singur model. Alte 19 modele ale marcii Jaguar figureaza inmatricultate si in leasing pe raza judetului, valoarea lor fiind de aproximativ 1,33 milioane de euro in timp ce alti 42 de ieseni detin masini Porsche in valoare de 4,2 milioane de euro. 15 persoane au BMW X6, 30 conduc Audi A8 in valoare de 2,4 milioane de euro, in timp ce un sigur iesean se plimba pe strazile orasului la volanul unui Audi R8 de 120.000 de euro, potrivit datelor primite. Pasionatii de Mercedes au scos zeci de mii si sute de mii de euro pentru masinile preferate. Astfel 32 de persoane au achitat cel putin 75.000 de euro pentru un Mercedes clasa S, in timp ce alti 22 au achitat cite 115.000 de euro pentru un ML. Conform cifrelor doar patru ieseni au achitat un pret minim de 75.000 de euro pentru Mercedes SLK. Si controversatul avocat Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a putut fi vazut de-a lungul timpului intr-un automobil Rolls Royce de culoare neagra. Masina apartine institutiei si a costat in jur de 300.000 de euro. “Ziarul de Iasi” a solicitat informatii si despre alte modele si marci de masini, dar acestea nu s-au regasit in baza de date ale institutiilor. De asemenea trebuie mentionat ca in judet exista mult mai multe masini de lux, acestea fiind achizitionate pe firme care nu-si au sediul in Iasi. Valoarea totala a masinilor de lux din judet a fost calculata inmultind numarul de automobile cu pretul mediu al acestora

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.