PAZA BUNĂ… Jandarmeria Vaslui a dispus măsurile necesare pentru ca evenimentele ce au loc în perioada 30 iunie – 02 iulie în județul Vaslui să se desfășoare în condiții de siguranță. Alături de polițiști, pompieri și reprezentanți ai Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, jandarmii vor fi prezenți la manifestările cu public numeros pentru a desfășura activități preventive și pentru a se asigura de buna desfășurare a acestora. Vor fi în atenție manifestări precum: Motorfest Bikerboyz (Bârlad, vineri și sâmbătă), Comemorarea domnitorului ștefan cel Mare (Piața Civică Vaslui, duminică), Sărbătoarea Teiului (satul Bursuci, comuna Epureni, duminică) și Ziua Comunei ștefan cel Mare (duminică). Jandarmeria Vaslui recomandă participanților la aceste activități publice, să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să nu se expună la riscuri, să nu se implice în conflicte de orice natură, iar dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică din zonă. Tot în această perioadă, structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt prezente în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității. Forțele de ordine vor desfășura diverse acțiuni menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății. Prin patrule active și vigilente, jandarmii și polițiștii monitorizează constant zonele cu risc, fiind mereu în căutarea unor indicii care ar putea dezvălui intenții infracționale. Scopul acestor acțiuni complexe este de a descuraja potențialii infractori și de a crea o atmosferă de siguranță în comunitatea noastră. Jandarmii sunt pregătiți să acționeze proactiv și prompt în cazul apariției unor incidente sau amenințări imediate. Acest efort de a preveni și de a depista factorii criminogeni, aduce un plus de siguranță pentru un mediu sigur și pașnic. „Cu toții avem datoria să fim parteneri de încredere și să colaborăm cu forțele de ordine, furnizând informații relevante și respectând regulile și legile pentru a ne asigura că putem trăi într-o societate sigură și armonioasă”, au transmis jandarmii vasluieni.
Dar cand urla pe la 2 noaptea cate un BESMETIC pe la Casa de Sanatate sau este un alt BESMETIC care tot la acea ora tureaza la maximum o motocicleta stricandu-ne somnul cui sa ne adresam? Alo Politia,Jandarmeria mai treceti pe la ora 2-3 noaptea pe strada de la biserica si pana la Casa de Sanatate si o sa va minunati Mai sunt altii care nu au somn si vorbesc cate 2 ore detanjand persoanele din zona Ma intreb ? Astia ce cauta pe strada la acea ora? Nu au familii ? Nu au servici ?
E la fel si in centru (sambata seara).. si ce servici sa aiba.. sunt niste copilasi de prin munteni/ valeni .. care au vazut si ei o bucata de tata si un cur si vor sa se dea giboni sa impresioneze. Curios cum de politia nu ii vede… mna vaslui
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Doar niste coroane depuse la statuia domnitorului. Nimic altceva organizat in resedinta de judet, pacat!
Jandarmi cu numele Putori Vor salari Mari pensii Mari atit La jandarmi sa fii mare Muschi ca esti Prost nu conteaza
Dar cand urla pe la 2 noaptea cate un BESMETIC pe la Casa de Sanatate sau este un alt BESMETIC care tot la acea ora tureaza la maximum o motocicleta stricandu-ne somnul cui sa ne adresam? Alo Politia,Jandarmeria mai treceti pe la ora 2-3 noaptea pe strada de la biserica si pana la Casa de Sanatate si o sa va minunati Mai sunt altii care nu au somn si vorbesc cate 2 ore detanjand persoanele din zona Ma intreb ? Astia ce cauta pe strada la acea ora? Nu au familii ? Nu au servici ?
E la fel si in centru (sambata seara).. si ce servici sa aiba.. sunt niste copilasi de prin munteni/ valeni .. care au vazut si ei o bucata de tata si un cur si vor sa se dea giboni sa impresioneze. Curios cum de politia nu ii vede… mna vaslui
Democrație aveți!! Libertate!!!