Visul american trăit de o româncă. A plecat în SUA cu bani împrumutaţi, iar astăzi este vicepreşedintele celei mai mari companii de investiţii alternative
Diana Doroftei a ajuns în America doar cu 200 de dolari în buzunar şi multe datorii lăsate acasă. Pentru a supravieţui a avut chiar şi trei joburi deodată, însă determinarea şi pasiunea au ajutat-o să termine un master la Universitatea Columbia şi să ajungă vicepreşedintele Blackstone, cea mai mare companie de investiţii alternative din lume. Absolventă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Finanţe Bănci, Diana Doroftei (35 de ani) s-a stabilit în Statele Unite după terminarea studiilor, când a câştigat la Loteria Vizelor. Un an mai târziu, în 2009, a plecat spre New York, în cea mai mare şi mai de succes aventură a vieţii ei, iar cinci ani mai târziu, devenea cetăţean american şi putea deja spune că s-a realizat pe toate planurile. „Trei felii de pizza, mai scumpe decât munca mea“ Înainte de a se stabili în America, Diana făcuse cunoştinţă cu SUA ca studentă. A ajuns în 2007 în America printr-un program studenţesc, iar primul job a fost în parcul de distracţii newyorkez Rye Playland. „Eram casieră şi vindeam pizza la felie celor care vizitau parcul. Îmi amintesc că felia de pizza pe vremea aceea era 2,50 dolari, iar salariul meu era de 6 dolari pe oră. Socoteam mereu cum trei felii de pizza sunt mai scumpe decât munca mea acolo. Deşi poate pare mult când transferi dolarii în bani româneşti, nu era suficient să trăiesc decent în America, aşa că am mers cu prietena mea şi ne-am luat alte două joburi să ne putem întreţine şi să ne plătim datoriile lăsate în ţară. Am plecat amândouă cu vreo 2.000 de dolari împrumutaţi de la bancă pentru a acoperi biletul de avion şi costul programului. Bani de buzunar nu am avut decât 200 de dolari“, povesteşte Diana. Tânăra admite că i-a fost extrem de dificil în acea primă vară, la peste 10.000 de kilometri depărtare de casă, vorbind o limbă care nu era a sa şi navigând un sistem care este extrem de diferit de cel din România. A sfârşit prin a fi cucerită de America, iar ulterior, imediat ce s-a întors acasă, a decis că a sosit momentul pentru o schimbare uriaşă în viaţa sa. Asta deşi, aşa cum spune chiar ea, în lunile petrecute în SUA trăise nu doar experienţe plăcute.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.