ULTIMA DENIE… Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântãri de o frumusete si profunzime deosebite, care evocã deopotrivã durerea nespusã la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât si nãdejdea în biruinta Învierii ce se întrezãreste. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizeazã înmormântarea Domnului. Urmeazã apoi Sâmbãta Mare, femeile pregãtesc mielul sacrificat în aceastã zi, fac ultimele pregãtiri pentru masã si scot hainele noi pentru Înviere. Seara se vopsesc ouãle, dacã nu s-au pregãtit din Joia Mare si se face un cos pentru bisericã ce contne: ouã rosii, pascã, cozonac, sare, usturoi, fripturã de miel etc.
În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se tine post negru, nu se face treabã sau mâncare, unii se scaldã în râuri pentru a fi sãnãtosi tot timpul anului si seara se merge la bisericã pentru Prohod si trecerea pe sub Sfântul Aer. De asemenea, în Vinerea Mare credinciosii trec pe sub masa plinã cu flori, care simbolizeazã catafalcul Mântuitorului. Pe aceasta se asaza o fatã de masã înfãtisînd punerea în mormânt a lui Iisus Hristos (Sfântul Epitaf – Sfântul Aer), Evanghelia si Crucea. La final, preotii cântã Prohodul Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prohodul Domnului este o frumoasã cântare ortodoxã, împãrtitã în trei stãri, fiecare cu melodia ei, în care se evocã tristetea momentului punerii în mormânt a Domnului, dar se vorbeste de nãdejdea Învierii celei asteptate. Cântarea a fost compusã special pentru popor, pentru a fi cântatã în aceastã searã.
„Prohodul Domnului este o alcãtuire de slujbã în trei stãri, cu o melodie frumoasã, angajantã pe care o cântã si credinciosii, melodie pe care se cântã textele rânduite de Sfânta Bisericã, texte numite Prohodul Domnului, care se încadreazã la slujba Utreniei din Sâmbãta Mare, din Sâmbãta Sfintelor Pãtimiri si care se oficiazã, de fapt, vineri seara. Este o minunatã alcãtuire în care se accentueazã ceea ce este pozitiv în moartea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce dupã firea omeneascã, iar Prohodul Domnului este, sã zicem asa, un fel de slujbã de înmormântare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se pomeneste importanta mortii Mântuitorului, încercarea de a aprecia la valoarea ei moartea Mântuitorului care s-a fãcut pentru noi si pentru a noastrã mântuire, un fel de uimire în fata mortii Mântuitorului: „Dar cum mori Viatã si cum sezi în groapã si cu învierea ta îi mântuiesti pe toti” sau „în mormânt Viatã, pus ai fost Hristoase si s-au spãimântat ostirile îngeresti”. Pe de altã parte se pomeneste de Iosif si Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost dispretuit, ei L-au cinstit în vremea aceea si I-au fãcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniti si ei în cadrul Prohodului Mântuitorului. Nu stiu când anume a fost alcãtuitã aceastã rânduialã de slujbã, ne-am pomenit cu ea, este cuprinsã în Triod, adicã în cartea de slujbã conducãtoare pentru slujbele din vremea de pregãtire pentru Sfintele Pasti. Este o mostenire minunatã pe care am gãsit-o noi în Bisericã si pe care o ducem mai departe. Stiu cã Triodul s-a alcãtuit în timp adicã nu era de la început deplin, ci s-au adãugat mai târziu anumite lucruri. Poate cã si partea aceasta s-a adãugat în timp, dar oricum este o bogãtie pentru credinta noastrã, pentru viata noastrã, pentru simtirea noastrã, aceastã alcãtuire numitã Prohod, adicã slujbã de înmormântare. În felul acesta noi participãm la înmormântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea fãcutã de Iosif si Nicodin, pomenim si pe femeile mironosite care au fost aproape de Domnul Hristos, când a fost înmormântat Domnul Hristos, avem posibilitatea sã ne cercetãm pe noi însine în fata acestui eveniment care a avut loc pentru noi si pentru mântuirea noastrã, asa cã e bine sã dãm slavã lui Dumnezeu pentru aceastã rânduialã de slujbã din Vinerea Mare, sau, mã rog, unde se face Sâmbãtã dimineatã din Sâmbãta cea Mare, pentru cã înmormântarea Domnului Hristos a avut loc vineri, dar cele pomenite în legãturã cu ea sunt si în legãturã cu Sâmbãta cea Mare când Domnul Hristos a fost cu trupul în mormânt, cu sufletul s-a pogorât la iad si cu dumnezeirea a fost pretutindeni: „si cu trupul în mormânt si cu sufletul în iad si cu tâlharul în rai a fost pretutindenea”. spunea pãrintele Teofil Paraian de la Mânãstirea Brâncovineanu de la Sâmbãta de Sus.
