MAGIE Nu sunt multi cei care stiu cã Damigenius s-a nãscut la Husi, chiar în tulburãtoarele zile ale Revolutiei din ’89. Si poate tocmai de aceea unii asociazã fericit aceastã stare de spirt cu expresia legitimã a libertãtii gândului, ideilor, tumultului sentimental. Sâmbãtã, 23 octombrie 2010, a avut loc cel de-al 16-lea “episod” din salonul de graficã satiricã. A avut cam aceeasi distributie ca în fiecare an: vinul si amorul în rolurile principale, câtiva caricaturisti reputati în ipostaza creatorilor de artã purã, precum si o mânã de huseni, aceiasi de fiecare datã, formând publicul gata sã se entuziasmeze în fata artei nãscute pe foi de hârtie si inteligent creionate.
POVESTE Damigenius s-a întors acasã! A hoinãrit un an cine stie pe unde, însã toamna l-a readus între viile Husului. În brate cu câteva zeci de lucrãri din care izvorãste vinul cu toate “complicatiile” lui, Damigenius s-a instalat comod în “urbea dintre vii”. Acasã la el, mai frumos ca oriunde: orasul scãldat în raze de soare molatec, într-o zi blândã de octombrie, cu strãdute linistite, pe care gonesc puzderie de frunze ruginii. În aer, o mireasmã cu accente de nostalgie. Creatiile expozitiei poartã-n “obraji” semnele vinului gustat cu poftã. Efectele deja se vãd, prin ochii caricaturistilor de marcã, ce-au împrumutat o clipã sufletul lor lucrãrilor asezate, cuminti, pe peretii galeriei: hazul de necaz, trãit pânã în zori, meditatia profundã, intens pigmentatã cu rosul unei Busuioace cum rar se gãseste în alte locuri ori, cel mai important, constiinta iubirii, simtitã pânã la ultima picãturã de Zghiharã învolburatã. Damigenius – o poveste despre viatã, vin si amor, redusã la liniile simple si plumburii, ale unui creion de artist, niciodatã împãcat cu sine.
“Sunt mândru, mai ales cã totul e gândit în jurul butoiului, la care eu tin foarte, foarte mult”,
PUBLICUL Unii încã mai cautã rãspuns la o întrebare aparent complicatã: de ce sunt atât de putini cei care vin sã îl salute pe Damigenius în ziua oficialã, desi sunt atât de multi acei care declarã, în restul anului, cã îl iubesc neconditionat? “Întotdeuna suntem cam aceeasi oameni care venim la Damigenius. Dar câti venim, o facem din dragoste, nu din interes! Nu am o explicatie, dar am o convingere: si la anul tot noi vom fi, dacã e cu sãnãtate! Si dacã nu mã credeti, luati fotografiile din 2009, 2008, 2007 si asa mai departe si o sã vedeti cã numai îmbrãcãmintea noastrã, a celor prezenti, se schimbã. Noi nu”, se amuzã Elena, profesoarã de fizicã si poetã, în timpul liber. “Damigenius este un act de culturã, iar cultura e selectã. Si selectivã, nu?!”, crede Gabriel, liceean la “Cuza Vodã”, viitor medic de succes, dupã cum singur se recomandã. “Mai râdem, mai glumim, ca-n viatã. Iubesc caricatura de când mã stiu. Lângã un pahar de vin, un pic de umor nu stricã niciodatã. Vin sã vãd ce mai e nou sub soare! Plus cã am un mare respect pentru graficianul Cristian Marcu, husean de-al nostru, cel care a creat acest salon. Stiti cã e de origine husean?! Da. Mare om! L-am cunoscut si pe regretatul lui tatã, profesorul Dumitru Marcu. Cristian, ajutat de Sergiu Gãinã si încã vreo doi curajosi, au pus la cale treaba asta. Stiu sigur! Si, ca husean, sunt mândru, mai ales cã totul e gândit în jurul butoiului, la care eu tin foarte, foarte mult”, râde cu poftã Constantin, pensionar, proprietar de vie pe dealul Volosenilor.
