DeschidereLocalUltima ora

VIDEO | Vasluieni în pelerinaj la racla Sfintei Parascheva: „am venit pentru rugăciuni, pentru sănătate, pace și liniște în lume”

CREDINȚĂ… Vasluienii, cu sufletele deschise, vin la racla cu moaștele Sfintei Parascheva să se roage, cu speranța că dorințele lor se vor împlini.

PELERINAJ… Vasluieni din toate colțurile județului sunt prezenți, zilele acestea, la Iași pentru a se închina și ruga la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei și celor nevoiași. Reporterul Vremea Nouă i-a surprins în timp ce așteptau să ajungă la Sfânta și a stat de vorbă cu ei.

Majoritatea se roagă pentru sănătatea familiei, dar și pentru liniște și pace în lume. „Am venit să ne rugăm să ne ajute la boală… Venim mereu, nu în fiecare an, dar atunci când putem, venim”, a spus o vasluiancă din Rediu. “Mă rog pentru sănătatea copiilor mei și a familiei mele. Sf. Parascheva face minuni pentru toată lumea”, a spus o femeie din Perieni. “Am venit pentru rugăciuni, pentru sănătate, pentru copii, pentru pace, liniște în lume și să ne ierte Dumnezeu pentru tot ce am greșit. Sf. Parascheva ne-a ajutat foarte mult, ne-a îndeplinit toate dorințele, atât cât s-a putut”, a spus o vasluiancă. “Am simțit prezența Sf. Parascheva în tot și în toate, fără credință și fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem izbuti nicăieri”, a mai spus o vasluiancă.Pelerinajul organizat de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se desfășoară până pe 16 octombrie la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. A început pe 8 octombrie, cu scoaterea raclei cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană. În urma unei procesiuni, racla cu moaștele a fost așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană. Anul acesta sunt aduse, spre închinarea pelerinilor, și moaștele Sf. Paisie de la Neamț, născut în urmă cu 300 de ani în Ucraina. Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioși vor veni la Iași pentru a participa la slujbele religioase și la alte activități prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluență maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button