VIDEO | Povestea de viață a unui director din perioada de aur a Liceului Agricol Huși. Gheorghe Moraru este și câștigătorul concursului „Te abonezi și câștigi!
CÂȘTIGĂTOR… Gheorghe Moraru din Huși este unul dintre cei trei câștigători aferenți lunii trecute (februarie) care au câștigat câte 300 de lei la concursul „Te abonezi și câștigi cu Vremea Nouă”. Reporterii ziarului au fost acasă la acesta pentru a-i duce premiul și așa am aflat că cititorul nostru fidel este chiar fostul director al Liceului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, în perioada de aur a acestei instituții de învățământ. Profesorul locuiește împreună cu soția sa Maria într-un apartament din centrul Hușului, de o modestie cum rar vezi. Așezat cu bun gust, cu ușile interioare neschimbate de când s-a făcut apartamentul, cu o sufragerie în care tronează un pian, fiindcă soția directorului a predat muzica, însă fără a avea un lux ieșit din comun cum ai fi crezut că are un astfel de director, care la vremea sa avea o avere pe mână. Cele mai de preț obiecte erau, pe lângă pian, pozele celor doi copii ai săi și ale nepotului din SUA. Viața nu a fost blândă cu familia Moraru, fiindcă în 1993 și-a pierdut fiica sa, care era studentă la Științe Economice în Iași, în anul V. Un student arab, fără permis, a derapat cu mașina la Fundație, pe trotuarul de lângă Biblioteca Mihai Eminescu și a strivit-o. De atunci, familia suferă în tăcere, mai ales fiul lor, care nu a mai vrut să rămână în Iași, acolo unde-și dorea o carieră universitară la Facultatea de Informatică, plecând în SUA, unde ani de zile a lucrat la compania lui Bill Gates.

Gheorghe Moraru a predat Biologia și pe o perioadă mare de timp și-a asumat conducerea Liceului Agricol Huși, care atunci avea mai multe hectare de vie în administrare, atât la liceu, unde funcționează și crama, dar și la Recea sau la o fermă din Rânzești. A construit și nu a furat cum au făcut alții, iar acest lucru se vede acum la bătrânețe, fiindcă toată averea sa este un apartament modest, în care pianul este cel mai valoros obiect din casă. L-am întrebat cum a îmbinat viața de familia, cu cea de dascăl, dar și cu cea de director: „Păi, ce să spun? Le-am îmbinat cât am putut și la cât m-am priceput. N-aș putea să-mi fac așa deodată o sinteza a activității mele. Dar ce am realizat, am făcut-o cu plăcere. În măsura în care m-au ajutat și posibilitățile intelectuale să-mi fac datoria și cu una și cu alta”, a spus acesta. Fostul director ne-a vândut secretul unui dascăl bun: acela de a nu fi supărat când elevul își întrece profesorul. „Eu am avut pe unul dintre elevii mei, pe Dan Hurduc de la Bârlad. Acum acesta este fermier, lucrează vreo 2000 hectare. Dar el, de fapt, este doctor în horticultură. Că el terminat profilul horticol, a făcut Facultatea de Horticultură. Am avut o discuție, acum câteva zile și am aflat că este și președintele unei Clubului Fermierilor din România. Aceștia sunt foștii elevi cu care noi profesorii de mândrim. Vreau să scot în evidență că noi profesorii suntem precum părinții. Nu sunt invidioși când elevii noștri ne-au depășit, ci dimpotrivă, noi ne lăudăm cu astfel de elevi”, a mai spus fostul director. Gheorghe Moraru este mândru de soția sa Maria. Spune că nu ar fi realizat nimic în viață fără contribuția acesteia



Relația lui Moraru cu fostul director al IAS-ul Huși, celebrul Ioan Neamțu
PATRONUL… Unul din cei mai buni manageri și specialiști pe care i-a avut județul a fost managerul fostului IAS Huși, Ioan Neamțu, care a performat și după Revoluție. Iată ce spune Moraru de relația cu acesta: „Am lucrat cum dumnealui. El era, să spunem așa, patronul. Ne ajuta cu baza materială a școlii. Într-un an, s-a implicat și în curățenia de la școală, ca totul să fie frumos. Însă era foarte autoritar. Lăsa impresia că el conduce și școala și-i plăcea să facă treaba asta. Eu nu aveam ce comenta. Era clar că era deasupra mea. Ținea legătură cu miniștrii, cu Comitetul Central etc. Noi mai „loco”, dar noi ne-am înțeles foarte bine. Era un manager înnăscut”.
Supărarea lui Neamțu, când o delegația a concluzionat după mai multe degustări de vin: „Vinul făcut de elevi e mai bun decât cel de la IAS”

La conducerea liceului, profesorul Moraru a făcut echipă cu creatorul Muzeului Vinicol de la Huși
COLEGUL… Unul dintre profesorii care au marcat existența liceului a fost și Avram Tudose, cel care a lucrat Muzeul Viticol de la Huși. Acesta a făcut echipă cu Moraru, ca director adjunct. „Domnul Tudose, Dumnezeu să-l odihnească, el a fost creatorul muzeului viticol din Huși. Era vâlcean. Terminase și liceul la Vâlcea. Și după aceea, a terminat Facultatea de Horticultură din București și a fost repartizat la Iași. Dar, ca orice oltean, era înclinat așa spre a crea o disensiune între oameni și poate că nu era bucuros, dar treabă făcea foarte bine. Eu m-am înțeles cu el, pentru că a fost adjunctul meu. Eu am venit director. El avea doctorat, eu nu aveam doctorat. Dar m-a pus pe mine director, pentru că era sistemul acela de alegeri. Și asta ce spun acum, nu e de laudă. Eu am primit într-un an, la început de an școlar, trei numiri, două de la minister, că aveam subordonare la Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii și una din plan local. Ministerul Agriculturii era cu baza materială și Ministerul Educației cu controlul. Și nu știam pe care s-o trec în cartea de muncă”, a mai spus Gheorghe Moraru.
Respect , respect ,respect !
O familie respectabilă a Hușului ,respect și admirație pentru carieră și nu numai !
Un gând de profundă recunoștință și respect se îndreaptă către foștii mei profesori, soții Moraru – domnul Moraru Gheorghe și doamna Maria Moraru – oameni care au lăsat o amprentă de neșters în formarea atâtor generații.
Domnul Moraru Gheorghe, fost director al Liceului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, a fost nu doar un conducător dedicat, ci și un adevărat model de profesionalism, demnitate și responsabilitate. Sub îndrumarea sa, liceul a cunoscut o perioadă de înflorire, devenind un reper al educației și al formării de calitate. A știut să inspire, să susțină și să construiască nu doar destine profesionale, ci și caractere puternice.
Alături de dumnealui, doamna Maria Moraru a completat prin dăruire, răbdare și pasiune misiunea nobilă de dascăl. Împreună, au format un exemplu rar de devotament față de educație și față de elevi, insuflând valori care rămân vii peste ani.
Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit, pentru lecțiile de viață, pentru rigoare și pentru încrederea pe care ați știut să o cultivați în fiecare elev. Respectul și aprecierea noastră vă însoțesc mereu.
O familie de oameni și dascăli extraordinari. RESPECT MAXIM DOMNILOR PROFESORI ȘI MULȚUMIRI PENTRU TOT CE AȚI FĂCUT PENTRU NOI ȘI SOCIETATE!
Respect!
Intra-adevar,un om modest ,de la care prindeai biologia repede și cu placere ,o persoana foarte plăcută era domnul profesor Moraru.