SOMN UȘOR… De aproape o săptămână, centrul municipiului Vaslui este poluat aproape zilnic de muncitorii care lucrează la reabilitarea fostei Case a Armatei, viitorul Centru Cultural al Vasluiului. În această perioadă se curăță pereții exteriori ai clădirii, printr-o metodă nu prea costisitoare pentru firma de construcții, dar extrem de poluantă pentru mediul înconjurător. Tehnica sablării cu nisip cuarțos este atât de dăunătoare pentru om încât unele țări au interzis-o în totalitate. La Vaslui încă se folosește, chiar în centrul orașului. Toate astea se întâmplă chiar sub ochii nepăsători ai autorităților din domeniu, care mai degrabă se fac că nu văd poluarea zilnică la care sunt supuși cetățenii acestui oraș.
De aproape o săptămână de zile, în zona dintre Liceul Anghel Rugină și Banca Comercială Română aproape că nu se poate respira din cauza lucrărilor efectuate la fosta Casă a Armatei. După renovarea interioară, s-a ajuns și la etapa de curățare a pereților exteriori, iar firma desemnată cu această sarcină a ales o tehnică pe care majoritatea țărilor din Uniunea Europeană nu o mai folosesc de câțiva ani, din cauza gradului foarte ridicat de poluare, dar și al numărului foarte mare de decese înregistrat în rândul celor care mânuiesc acel dispozitiv. Întreg procesul constă în proiectarea particulelor de nisip cu ajutorul aerului comprimat, pe suprafața care se dorește a fi curățată. Vasluienii care au trecut zilele acestea prin zona respectivă au fost nevoiți să-și acopere nasul și gura pentru a nu inhala praful, iar mașinile merg cu viteză redusă din cauza lipsei de vizibilitate. Timp de o săptămână, nici Garda de Mediu, nici Inspectoratul de Stat în Construcții, nici Consiliul Județean Vaslui și nici o altă instituție a statului român nu au văzut poluarea teribilă la care sunt supuși vasluienii, cu toate că aceste lucrări au loc chiar în centrul orașului.
Când a inventată această tehnică și de ce nu mai este folosită azi?
Sablarea a apărut ca urmare a observării procesului natural de eroziune a rocilor, care sunt șlefuite într-un timp îndelungat sub acțiunea apelor și a nisipului purtat de vânt. Prin sablare, s-a urmărit obținerea aceluiași efect cauzat de eroziune, dar într-un timp scurt, folosind accelerarea mecanică a particulelor abrazive. Astfel, în 1870, Benjamin Tilghman a conceput prima mașină de sablare pentru a îndepărta rugina și vopseaua de pe suprafețe, iar apoi, în 1904, Thomas Pangborn a îmbunătățit conceptul lui Tilghman folosind un mix de aer comprimat și nisip pentru a curăța suprafețele metalice. A fost startul unei îndelungi perioade în care nisipul cuarțos a fost folosit pe scară largă în operațiile de sablare.
În timp, s-a constatat că folosirea nisipului cuarțos la sablare a generat un număr mare de boli de plămân și decese în rândul operatorilor, ca urmare a îmbolnăvirilor de silicoză. Silicoza este o boală mortală, fără vindecare, ce este cauzată de expunerea la particulele de dioxid de siliciu liber cristalin (SiO2 l.c.) care se găsesc în praful generat în timpul operațiilor de sablare efectuate cu nisip cuarțos. În prezent, datorită numărului mare de îmbolnăviri de silicoză, Olanda și alte țări europene a interzis folosirea pentru sablare a acelor abrazivi care conțin mai mult de 0,1% dioxid de siliciu liber cristalin. Nisipul cuarțos conține aproximativ 90% dioxid de siliciu liber cristalin, fapt care îl face extrem de periculos pentru sănătatea operatorilor. În timpul sablării, particulele de nisip cuarțos se fragmentează extrem de mult și ajung la dimensiuni între 2 și 10 microni (µ). Aceste particule sunt inhalate și se fixează în celulele alveolare din plămâni, fără a mai putea fi înlăturate din corp, prin nicio formă de tratament. Ca reacție naturală de apărare împotriva unor corpi străini, aceste particule fixate în celulele alveolare sunt ulterior înconjurate de țesut, ducând la formarea de noduli multipli în plămâni, care generează insuficiență respiratorie, multiple complicații, cancer și deces. Nisipul cuarțos folosit la operațiile de sablare este deosebit de periculos chiar și în condițiile în care lucrătorii poartă echipament de protecție. În condițiile unei atmosfere fără vânt, o particulă de 2 microni de dioxid de siliciu liber cristalin străbate o distanță de aproximativ un metru prin aer, în 24 de ore. S-a constatat că acest nor de praf afectează nu numai personalul operativ, ci și acele persoane care interacționează cu zonele adiacente sitului de lucru, cum ar fi: funcționarii de la birouri, personalul de la curățenie, pază și nu numai. O dată instalată, boala nu se vindecă și se agravează continuu, ducând la deces. La nivel internațional, s-a luat în considerare faptul că și o singură expunere la praful ce conține particule de dioxid de siliciu liber cristalin poate conduce la apariția silicozei. Ținând cont de gravitatea și pericolul expunerii la aceste particule, alături de țările care au interzis utilizarea nisipului cuarțos la operațiile de sablare, multiple organisme internaționale de profil, care standardizează și normează domeniile de activitate cu risc, iau parte activă la lupta pentru stoparea folosirii nisipului cuarțos în operațiile de sablare, prin campanii de informare și conștientizare a pericolelor la care sunt expuși lucrătorii, prin emiterea de standarde, norme și proceduri de lucru, prin acordarea de certificări acelor companii care sunt în conformitate cu prevederile acestor standarde și norme. Astfel, sablarea cu nisip cuarțos este nerecomandată de către FROSIO – Consiliul Norvegian pentru Educarea și Certificarea Inspectorilor de Tratamentul Suprafețelor, NACE (National Association of Corrosion Engineers) – Asociația națională a inginerilor din domeniul coroziunii, SSPC (The Society for Protective Coatings) – Societatea pentru protecții anticorozive. Companiilor le este recomandat să renunțe la utilizarea nisipului cuarțos în operațiile de sablare din cauza pericolului de îmbolnăvire la care își expun angajații, dar și din cauza despăgubirilor pe care trebuie să le plătească în cazul în care angajații acestora reclamă apariția de boli profesionale. Cum în România, companiile nu dau doi bani pe sănătatea angajaților, iar despre despăgubiri nici nu poate fi vorba, această tehnică este în continuare folosită la scară largă, cu toate riscurile.
