ACȚIUNE… Zilele trecute, peste 50 de polițiști au luat parte la o acțiune desfășurată în zona unităților de învățământ din municipiul Bârlad. Acțiunea a avut drept scop depistarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care chiulangii fac parte și transmiterea datelor către acestea. În plus, agenții economici care au fost descoperiți că au primit elevi au fost sancționați, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 14.290 de lei. “Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au derulat activități specifice, preventiv-informative, în zona unităților de învățământ din municipiul Bârlad, județul Vaslui, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din zona unităților de învățământ precum și a absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar. Depistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care fac parte și transmiterea datelor obținute unităților de învățământ, pentru luarea de măsuri conform competențelor. Astfel, au fost instruite 300 de persoane, dintre care 270 de elevi, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și societate. Totodată, elevii depistați că absentează de la orele de curs (se aflau în afara unităților de învățământ) au fost îndrumați spre sălile de curs, urmând ca situația să fie adusă la cunoștință unităților de învățământ. În cadrul activităților desfășurate au fost verificați și 28 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de învățământ. Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate, în flagrant delict, 2 infracțiuni din domenii diferite, au fost constatate și aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14. 290 lei. De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun, dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc. În cadrul activităților desfășurate de către cei peste 50 de polițiști participanți, de la structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice, poliție transporturi, s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune în cadrul activităților de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și fenomenului de absenteism școlar. Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea, dar și combaterea traficului și consumului de droguri”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Ați greșit titlul. Polițiștii cauta profesorii și în mod deosebit directorii chiulangii.
Elevii, ca elevii…dar proifesorii care nu le-au trecut in catalog absențele, nu trebuie pedepsiiți? CHIAR DASCALII incurajează absenteismul. Cercetările trebuie să fi mers până la capăt: elevul X trerbuia dus in fața catalogului și prenalizati profesorii care nu i-au trecut absențele la rubrica respecttivă. Să vedeți atunci prezență completă la ore! Cunosc un liceu din județ unde o treime din elevi se afla permanent pe străzile localității. Rezultate : 4 au promnovat bacalaureatul dintr-un total de 89 de leevi in anul 2011!!! Si tot așa, an de an, 6-7 promovați la ”bac”.
teatru ieftin,tot amaratii sunt amendati ,Vrem restructurarea aparatului bugetar .Restructurarea institutiilor de opresiune . Exista o fabrica in Vaslui sa aibe angajati cat IPJ Vaslui ???
gras curcanul ,bravo politia romana :))) cand prind cand un militian in civil il bat de se caca pe el
Veniți la Vaslui și vedeți debandada!
Cap mare, oprește chiulul! 😀