PERFORMANȚĂ PE SEMICERC… LPS Vaslui este campioana României la handbal masculin – Juniori 3. Echipa antrenată de Sebastian Hagiu și Cristi Enache a învins în finala de la Plopeni pe HC Buzău, scor 32-31 (14-16).
Performanța echipei nu a fost o surpriză, având în vedere parcursul impecabil de la turneul final. În grupe, LPS-iștii au terminat pe locul doi, dar la egalitate de puncte cu HC Buzău, doar că au avut un golaveraj mai slab. În primul meci, Vasluiul a învins HC “Talentul este Cheia” București, scor 33-32, printr-un gol marcat la ultima fază a meciului, din 7 metri, pentru ca în cel de-al doilea joc să treacă, fără emoții, de ACS “Ștefan Birtalan” București, 31-25. Ultimul meci din grupe, cu adversara și din finală, HC Buzău, s-a terminat la egaltiate, 37-37, buzoienii egalând în ultimele secunde de joc. A urmat semifinala cu Academia Minaur Baia Mare, iar juniorii vasluieni s-au impus, la limită, 25-24, la capătul unui meci extrem de echilibrat, cu răsturnări de scor. În finală, LPS-ul a dat piept cu colega de grupă, HC Buzău. Prima repriză a fost echilibrată, cu ambele echipe aflate la conducere pe tabela de marcaj, dar fără ca vreuna să se desprindă la mai mult de două goluri. Vasluienii au avut 6-4 și 12-10, în timp ce Buzăul a revenit pe final de repriză și a intrat la cabine cu un avans de două goluri, 14-16. Repriza secundă a fost la fel de strânsă, mergându-se umăr la umăr până la final. Cu aproximativ două minute înainte de final, LPS Vaslui conducea cu 32-30, după golul reușit de cel mai bun jucător al turneului, Raul Enache, dar Buzăul a egalat imediat și a venit la un singur gol, 32-31. Finalul de meci a fost dramatic, LPS-iștii au pierdut mingea în atac, iar HC Buzău putea duce meciul în prelungiri, dar Alessio Brașoveanu a avut o intervenție de senzație și a adus titlul la Vaslui. Scor final: 32-31! Golurile Vasluiului au fost reușite de Raul Enache (11), Paul Ilieș (7), George Bocăneț (5), Sebastian Iacob (4), Vlad Toșu (3) și Daniel Cîrlan (2).
Lotul campioanei LPS Vaslui
Alessio Brașoveanu, Teodor Ștefan Bortă, Ionuț Smântână (portari), Vlad Mihai Toșu, Paul Ilieș, Denis Pavelescu, Roberto Arhire, Andrei Enache (linia de 9 metri), Rareș Buzatu, George Bocăneț, Sebastian Iacob, Cosmin Andrei Popa (extreme), Andrei Iftene, Daniel Cârlan (pivoți). Antrenori: Sebastian Hagiu și Cristinel Enache.
FELICITĂRI CAMPIONILOR !!!! MULT SUCCES ÎN CONTINUARE !!!