spot_img
spot_img
4.3 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: VIDEO | Inculpatul Buzatu, adus la Tribunalul Vaslui, pentru a afla dacă mai rămâne în arest preventiv. O susținătoare răzleață i-a strigat: „Domnule președinte, fiți tare”

- Advertisement -

UPDATE: Cei care l-au zărit mai de aproape pe Dumitru Buzatu, adus cu mașina Poliției din arest, la înfățișarea unde instanța de judecată va decide dacă îl retrimite după gratii sau îi va aplica o măsură preventivă mai blândă, spun că cele peste trei săptămâni de carceră nu i-au priit deloc fostului șef de județ. Cu mersul poticnit, cu barba mare, neglijentă și însurită, dar și cu o mimică spășită, Buzatu s-a îndreptat greoi spre sediul Tribunalului, vizibil marcat de zilele de închisoare. Din șeful de partid mândru, orgolios și sigur pe prestanța sa, acum părea un deținut oarecare, îngândurat, care abia își duce pașii spre sala de judecată. De după gardul Tribunalului, singura susținătoare – o doamnă de o vârstă apropiată cu a sa, a lăcrimat de-a dreptul când a văzut cum arăta președintele său de partid.

SUSPANS… Fostul președintele al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, flancat de polițiști, a fost adus azi, la Tribunalul Vaslui, pentru verificarea legalității măsurii arestului preventiv. Procurorii insistă ca Buzatu să rămână după gratii, considerând că lăsarea sa în libertate ar periclita ancheta și, de asemenea, ar zdruncina încrederea oamenilor în fermitatea legii. Când a coborât din mașina Poliției, fostul președinte Buzatu a putut auzi glasul unei singure susținătoare, care i-a strigat „Domnule președinte, fiți tare!”. Intenția inculpatului de a se opri să vadă cine este femeia asumată, care a venit să îl sprijine în aceste clipe grele a fost stopată ferm de mâna unui polițist care l-a îndemnat să își vadă mai departe de drum, către ușa de intrare în Tribunalul Vaslui.

Împreună cu Dumitru Buzatu a fost adus în fața instanței și expertul Radu Judele, arestat și el în același dosar. Instanța are de analizat dacă se impune în continuare menținerea celor doi în stare de arest preventiv. De reamintit că pe data de 22 septembrie, în urma unui flagrant făcut de procurorii DNA Iași, Dumitru Buzatu a fost prins cu o geantă în care avea o mită de 1,25 milioane de lei, bani cash, dați de omul de afaceri, Emil Savin, zis „Farmazon”, cu scopul ca Buzatu să îi deblocheze mai curând o serie de plăți la lucrările făcute la așa-numitul „Drum Strategic” al județului Vaslui. Spectaculoasa acțiune a procurorilor „Anticorupție” a avut un impact major în județul dominat de zeci de ani de Dumitru Buzatu, astfel că nu doar valoarea incredibilă a mitei pitite în deja celebra gentuță maro a uluit o țară întreagă, ci însuși faptul că abilul social-democrat, baron local cu multă greutate, a picat într-un mod aproape… cinematografic, în plasa procurorilor DNA Iași. Rămâne de văzut ce va decide instanța astăzi, dacă rămâne sau nu Buzatu în arest preventiv. Vom reveni cu detalii.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Acolo să putrezești , HOTULEEE! Pregătește -te Caragață, tu urmezi, apoi Trifan, Dan Marian, Anuța, Barbu, Ghetu, Marciuc, Solomon, Popica. A zis Buzatu ca are nevoie de voi LA PUȘCĂRIE , să-i duceți olița și să-i puneți pampersul la cur.
    V-a scos din foame ordinarilor. Frumos ar fi să-l urmați și să -i fiți aproape, JIGODIILOR!

  2. Cea care-a strigat: dom președinte! este Cezara Mironică- ziaristă la Vremeanoua.ro- ca să aibă ziarul ce mai comenta că ce proști sunt vasluienii ca-l susțin pe Buzatu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.