spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Incredibil: copii transportați la școală, claie peste grămadă, cu o autoutilitară! (FOTO)

- Advertisement -
RISCANT… Elevii au fost îngrămădiți într-o autoutilitară și transportați către școală.

BĂTAIE DE JOC… Imagini revoltătoare într-o comună din județul Vaslui. Mai mulți elevi au fost transportați la școală în condiții improprii, cu o autoutilitară a Primăriei Lunca Banului. În imaginile surprinse de un consilier local se observă cum copiii stăteau înghesuiți, alături de o profesoară. Luat la întrebări, șoferul a recunoscut că nu a procedat corect, însă nu a avut încotro, el urmând doar niște ordine. “Uitați-vă, domnule, câți copii în mașină! Nu e mașina școlii. 10-12 copii”, spune consilierul Ștefan Boțu. “Este stricat microbuzul. Trebuie să îi aducem la școală”, răspunde șoferul. Deși ar fi trebuit să oprească în curtea școlii, acesta a oprit în curtea primăriei, lăsându-i, astfel, pe copii să străbată un drum aflat în lucru și să treacă printre utilaje. “Copiii erau neînsoțiți, au mers singuri din curtea primăriei până la școală, nu mi se pare normal. Sunt mici, dacă aveau 14-15 ani, era altă treabă. În ritmul acesta o să ne ducă copiii cu căruța la școală”, ne-a spus revoltat consilierul care a filmat întreaga scenă. Ziarul Vremea Nouă a încercat să îl contacteze pe primarul comunei Lunca Banului, pentru a-i cere un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Consilierul Ștefan Boțu a trimis imaginile și către Inspectoratul de Poliție Județean, cerând să se ia măsuri pentru siguranța copiilor. “Vă sesizez pentru a face cercetări cu ceea ce consider a fi o situație de risc pentru siguranța elevilor, atât din punct de vedere al autovehiculelor folosite pentru transportarea acestora din satele componente ale comunei Lunca Banului la/ și de la Școala Lunca Banului, din satul Lunca Banului, județul Vaslui, respectiv cu autovehiculul marca Dacia Logan și cu autoutilitara Mercedes, cât și prin faptul că au fost transportați uneori un număr chiar și dublu față de numărul locurilor din respectivele mijloace de transport, repet, mijloace de transport improprii transportului școlarilor. Astfel, în urma sesizărilor adresate de către unele persoane din satele comunei Lunca Banului subsemnatului, în calitatea mea de consilier local, am verificat personal aceste informații în data de 29.02.2024, când, într-adevăr, așa după cum se va vedea și din filmarea realizată cu această ocazie, transportul elevilor de câteva zile nu se mai realizează cu microbuzul școlar, ci cu diverse alte autovehicule ale Primăriei comunei Lunca Banului, dar care sunt improprii transportului școlarilor, încălcându-se astfel actele normative în vigoare. Printre actele normative încălcate, menționez și Regulamentul privind modul de utilizare a microbuzelor de transport școlar 2023 – 2024, anexă la Hotărârea Consiliului local Lunca Banului nr. 64/2023 privind aprobarea Regulamentului, care are ca obiect modul de utilizare al microbuzelor de transport școlar, respectiv încălcarea art. 4, lit. b) și a art. 8 din Regulamentul mai sus-menționat”, se arată în sesizarea trimisă de consilierul Boțu Inspectoratului de Poliție Județean.

Dialog tensionat între consilierul Boțu și șoferul autoutilitarei: “nu mă împingeți!”

Acesta a anexat, de asemenea, și filmulețul făcut pe data de 29 februarie. Redăm în rândurile următare dialogul purtat de consilierul Boțu cu șoferul autoutilitarei:

Consilierul Boțu: Bună dimineața! De ce cărați copiii îngrămădiți în această mașină?

Șofer: Este stricat microbuzul.

Consilierul Boțu: Îngrămădiți așa? Bună dimineața, copii!

Profesoară: Eu nu vă permit să mă filmați.

Consilierul Boțu: Așa, îngrămădiți în mașină? Nu vă filmez pe dumneavoastră. Ia uitați-vă, câți copii în mașină! Și nu e mașina școlii. 10-12 copii.

Șofer: A fost o problemă, este stricat microbuzul…

Consilierul Boțu: Domnule, eu sunt consilier local, am tot dreptul. Dumneavoastră sunteți șofer!

Șofer: Nu mă împingeți!

Consilierul Boțu: Nu vă împing!

Șofer: Vorbim frumos!

Consilierul Boțu: Legal este în felul următor: închiriați o mașină timp de două-trei-patru zile, cât e microbuzul stricat, și cărați copiii corespunzător. Vă rog frumos să înțelegeți!

Șofer: Așa este. Este vina mea mea? Spuneți dumneavoastră.

Consilierul Boțu: Eu nu te învinuiesc pe tine, dragă domnule. Eu învinuiesc conducerea.

Șofer: Așa este, dar ce să facem? Trebuie să îi aducem la școală.

Consilierul Boțu: Știu, dar nu așa. Îi puneți în pericol.

Șofer: Nu îi punem în niciun pericol.

Consilierul Boțu: Eu nu am ce să fac, îmi fac datoria, pentru că nu este corect. Ați cărat și cu Loganul ieri. Am informații.

Șofer: Da, da, cu cinci-șase copii. Ce să facem? Spuneți dumneavoastră!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Caraghios, daca e consilier de ce nu ia masuri la sursa? parca sunt si plătiți pentru asta, nu cred sa fie plătiți sa frece menta filmând, asta o poate face oricine dar putere sa facă ceva doar ei au
    Jet mă scamator

  2. Dvs ,Domnule Consilier va doriti fotoliul cu orice pret si apelati la lucruri marsave. Nu o sa reusiti asta pandind la portile oamenilor ,aratand doar lucrurile „rele”(parerea dvs) obtineti antipatie nicidecum un vot in plus . Nu sunteti acolo pentru confortul si siguranta copiilor ,sunteti pentru a arunca cu noroi in tot ceea ce tine de primarie. Campania electorala nu se desfasoara facand rau .

  3. Pentru ca nu se apelează pentru acest serviciu la firmele private ! Se strica microbuzul într-o firma privată ! Acolo se găsesc mașini de rezerva ! Treaba se rezolva legal ! Se strica pe drum microbuzul , firma privată are microbuze de rezerva – rezolva problema in timp util !

    – așa primaria trebuie sa asigure mentenanța , sofer care îl plătește pe 3 curse ca si cum ar lucra toată ziua , asigurare , documente la bord .. cheltuiala care deca o pui cap la cap .. e mai ieftină decât cheltuiala pe microbuz !! Da nu tre sa aibă primarul microbuz pentru a transporta babele la vot ?!!! Da microbuzele alea nu au fost la o licitație și cineva nu a papat oare de acolo ?!

    Pe ce bani !!?! Votați și câștigați !

  4. Botu cu Toni Iovu la Duda si Caranfil la Padureni au directivă de partidul PNL să harțuiască primăriile. Ei cred ca asa o sa ajunga la putere. Imi e scârba de ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.