VIDEO | Incident la înmormântarea din Băcești care a „spart” audiențele: una dintre fiicele soților decedați a avut nevoie de ambulanță (FOTO)

Sute de oameni au condus trupurile neînsuflețite ale soților Vasile și Lidia Dumitru, morți într-un accident petrecut în Cehia. Vă reamintim că povestea acestui eveniment teribil este una aparte, fiindcă familia lui Crionaș (numele după care era cunoscut Vasile Dumitru în comunitatea sa de rromi) venea la priveghiul Piculinei, femeia moartă de cancer, care a fost înmormântată săptămâna trecută și a cărei înmormântare a avut o audiență ceva de speriat. Se pare că Piculina a tras după ea această frumoasă familie care muncea în Germania. Numai un blestem poate explica accidentul stupid petrecut în Cehia, când microbuzul în care erau cei doi a fost răsturnat din cauza unei remorci care era agățată de autovehicul și care a fost luată pe sus de o altă mașină ce circula cu viteză excesivă. Tulburător a fost și faptul că au trecut șapte zile de la moartea lor și de abia acum au fost aduși acasă. Ca și cum Piculina și-ar fi dorit, de acolo de unde e, ca înmormântarea ei să fie fără de egal la Băcești, măcar șapte zile. Spunem asta, fiindcă, așa cum se aștepta toată lumea, la funeraliile familiei Crionaș a fost cel puțin de două ori mai multă lume ca la Piculina.
Incident grav: fata minoră a celor doi soți decedați a leșinat!

Tragedia din Băcești vs. Blestemul Niculinei
MISTICISM… Vă reamintim că tragedia din Băcești s-a produs pe 10 iunie, când cei doi soți, rude ale Piculinei, înmormântată duminica trecută cu mare fast, au murit în accidentul în Cehia, când se îndreptau spre casă, la înmormântarea acesteia! Cei doi soți se întorceau din Germania și doreau să ajungă repede la căpătâiul Piculinei, dar nu au mai ajuns. Rudele acestora vorbesc de un blestem și spun că Piculina i-a luat cu ea în lumea cealaltă. În accident, pe lângă cei doi soți a murit și o persoană din Comănești, județul Bacău, care se întorcea acasă de la muncă din Germania pentru a organiza nunta fiului său. Sătenii spun că e vorba de un blestem, fiindcă în mașina morții mai erau și alți pasageri, dar însă doar aceste trei persone au murit. Și modul în care s-a produs accidentul pare hilar. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de pe autostrada de mare viteză care leagă orașele Praga și Brno, se vede cum o mașină vine cu viteză din spate și lovește din plin remorca de bagaje a dubiței în care erau și cei trei români. În urma impactului, dubița s-a dezechilibrat, s-a răsturnat, iar pasagerii au fost aruncați pe asfalt. Cei doi soți din Băcești trăiau după impact și au fost duși cu elicopterul la spital, însă au murit la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de medicii cehi. Primarul comunei Băcești, Horațiu Cărăușu, a avut numai vorbe frumoase despre cei care au murit, tragedia impresionând toată comunitatea din Băcești. „Oameni cumsecade, oameni la locul lor. Își făcuseră casă aici. Toata familia lor e în Germania”.


Cat de mult te poti injosi ca „ziarista” incat sa scrii asemenea porcarii si sa le dai la lume spre „consum”?! Cata foame sa ai in tine incat sa astepti accesări pentru asemenea informații de toata jena ca sa ai ce pune pe masă ?! Esti janica, C_za_ra!!
Și pe cine kizda mìni-ta interesează?????
Să ne mai spui când vor începe să îi facă săpun!!! Să știu unde să donez 1000 kg sodă!!!