spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | În țara orbilor – la DGASPC Vaslui, Dragoș, întâiul director cu handicap, este împărat!

- Advertisement -
CONTRASTE…”Nevăzătorii” înrudiți cu șefii din comisiile de evaluare, conduc cu mare ușurință automobile, însă la fel de ușor renunță la handicap când la orizont se întrezărește o anchetă

MUMĂ ȘI CIUMĂ… Caz incredibil în municipiul Vaslui. Un bărbat nevăzător își conduce zilnic mașina, deși în mod normal nu ar putea să facă acest lucru. Potrivit certificatului de handicap pe care îl are, Viorel Bâgu ar trebui să se deplaseze cu ajutorul unui însoțitor, însă el se plimbă singur prin oraș. Cazul este cunoscut în tot blocul unde bărbatul locuiește, iar vecinii se arată contrariați, afirmând că la mijloc se află „învârtelile” fiicei sale, angajată la DGASPC Vaslui. „Domnul are handicap și nu-i corect. Vede, toată lumea zice. Dar are fata acolo, la Protecție, cine știe ce învârteli a făcut”, ne-au declarat vecinii bărbatului. În urma sesizărilor primite la redacție, am mers și am stat de vorbă cu Viorel Bâgu. Acesta a spus că e “nevăzător cât de cât” și că se descurcă singur, deși ar trebui să aibă asistent. De asemenea, bărbatul a recunoscut că are permis de conducere și mașină, cu care circulă frecvent. Viorel Bâgu nu este însă un nevăzător oarecare, ci este tatăl Alinei Clapa, șefa Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități din cadrul DGASPC Vaslui, care, printre altele, are ca atribuție de serviciu să recomande sau nu încadrarea, respectiv revocarea sau menținerea în grad de handicap a unei persoane. Ca o coincidență, Alina Clapa și-a început activitatea la DGASPC Vaslui în anul 2016, în 2017 a devenit șefa Serviciului care se ocupă cu persoanele cu handicap și tot în acea perioadă tatăl ei a fost încadrat în grad grav de handicap, pe perioadă nedeterminată. După ce vreme de aproape șase ani a primit o indemnizație destul de consistentă, în jur de 1800 de lei pe lună, fiind scutit și de plata taxelor și impozite, luna trecută, Viorel Bâgu s-a însănătoșit brusc și a fost scos din lista persoanelor cu handicap. Nu chiar întâmplător, pentru că tot la începutul lunii trecute, cotidianul Vremea Nouă anunța că la DGASPC Vaslui va izbucni un scandal, în urma căruia vor ieși la iveală certificatele de handicap date “pe nașpa”. Intrarea în sistem nu i-a priit doar Alinei Clapa, ci și directorului instituției, Dragoș Cazacu, care, de asemenea, a intrat, de curând, în posesia unui certificat de handicap. Deși suferă de o boală care îi dădea dreptul să solicite încadrarea în grad de handicap cu mulți ani în urmă, Cazacu a pornit acest demers abia după ce a devenit șeful DGASPC Vaslui, la rugămințile colegilor săi, după cum acesta ne-a declarat. În prezent, instituția are 54 de angajați cu certificate de handicap, însă în spatele acestui număr oficial, se ascunde o altă realitate, unde foarte multe rude, prieteni, foști colegi de muncă, colegi de școală ai celor care au intrare la comisiile de evaluare dețin astfel de certificate de handicap, deși sunt persoane perfect sănătoase. În timp ce privilegiații se bucură de indemnizații, transport gratuit, scutiri de taxe și impozite, vasluienii de rând, care într-adevăr au dizabilități și trebuie ajutați, sunt forțați să deschidă procese în instanță pentru a se bucura de dreptul lor. În ultimii doi ani, Consiliul Județean Vaslui, prin Comisia pentru Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și Comisia de Protecție a Copilului, a fost dat în judecată de peste 100 de ori de vasluienii care au contestat încadrările eronate în grad de handicap, mulți dintre ei având și câștig de cauză.

Viorel Bâgu

Aproape în fiecare zi, Viorel Bâgu își conduce autoturismul fără ca nicio instituție a statului să aibă habar de starea sa de sănătate. Nevăzător cu acte în regulă, bărbatul a fost încadrat în gradul grav, cu însoțitor. În urma analizării documentelor medicale, Comisia de evaluare din cadrul DGASPC Vaslui a stabilit că starea de sănătate a bărbatului este atât de gravă încât i-au dat certificat de handicap permanent, considerând probabil că acesta nu-și va recăpăta niciodată văzul. Numai că Viorel Bâgu mai deține un document, permisul de conducere, care este total incompatibil cu certificatul său de handicap. În încercarea de a afla cum s-a ajuns ca un nevăzător cu însoțitor să poată conduce pe drumurile publice, am mers la blocul unde acesta locuiește, unde am stat de vorbă cu el. L-am întrebat pe Viorel Bâgu dacă, într-adevăr, este nevăzător, însă răspunsul ne-a băgat și mai mult în ceață. “Da, sunt, cât de cât. Am fost operat la ochi, iar acum trebuia să am asistent, dar mă descurc și singur. Nu văd tare, dar văd. Conduc, am mașină, însă de la primărie nu am cerut loc de parcare. Din comoditate, nu de altceva”, a spus bărbatul. Acesta ne-a declarat că are probleme cu vederea încă din tinerețe, când mergea prin pădure și îl loveau crengile copacilor peste ochi. “Starea de sănătate mi s-a agravat în tinerețe, când m-am lovit în ochi cu diferite crengi. Când eram acasă, obișnuiam să merg prin pădure, iar dacă aveam pe cineva în față, inevitabil crengile îmi veneau mie peste ochi. În timp, situația s-a agravat. A apărut cataracta, m-am dus la control și prima dată mi-am schimbat cristalinul la ochiul stâng. Doctorul Chisăliță mi-a atras atenția că voi avea probleme și cu ochiul drept, ceea ce s-a și întâmplat. Așa am ajuns să îmi schimb ambii cristalini. După schimbarea cristalinilor a apărut o altă complicație, din cauza căreia am fost nevoit să-mi fac injecții în ochi, cu Avastin, un medicament care în cazul meu a făcut adevărate minuni. Aceste injecții le-am făcut cu doctorul Dănilescu (n.r. șeful clinicii de Oftalmologie al Spitalului de Neurochirurgie Iași). Dumnealui îmi dădea cu un gel pe lângă ochi, ca să-mi amorțească, apoi făcea injecția. După injecție, stăteam jumătate de oră pe pat, pentru a nu forța mușchii ochilor”, ne-a mai spus Viorel Bâgu. Cât despre gravitatea bolii, acesta a afirmat: “N-am avut perioade să nu văd deloc, mai zăream, dar să rămân complet orb, nu! Doamne ferește de așa ceva! Într-un timp, mergeam cu nevasta de mână, dar după aceste injecții m-am rugat lui Dumnezeu să-i dea sănătate medicului, că am văzut oameni care nu și-au mai revenit. Din fericire, la mine tratamentul a dat rezultate”. Trebuie menționat că dialogul dintre Viorel Bâgu și redactorii ziarului Vremea Nouă a avut loc la începutul lunii februarie, după ce câțiva vecini de-ai săi ne-au semnalat faptul că acesta își parchează mașina pe locurile destinate persoanelor cu handicap, deși ar fi sănătos. “Domnul are handicap și nu-i corect. Vede, toată lumea zice. Dar are fata acolo, la Protecție, cine știe ce învârteli a făcut”, a spus o vecină a lui Viorel Bâgu.

Fiica, șefa Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități

Alina Clapa

Am pornit pe fir, iar la scurt timp am aflat că fiica lui Viorel Bâgu lucrează, într-adevăr, la DGASPC Vaslui. Alina Clapa nu este însă o simplă angajată, ci este șefa Serviciului Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități. Printre atribuțiile sale de serviciu este să recomande sau nu încadrarea, respectiv revocarea sau menținerea în grad de handicap a unei persoane, să întocmească raportul de evaluare complexă (socială, psihologică, medicală) pentru fiecare persoană cu handicap evaluată sau să efectueze evaluarea/ reevaluarea complexă a adultului cu handicap. Minunea cu nevăzătorul care își conduce zilnic mașina, coroborată cu faptul că acesta este tatăl șefei Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități ne-a făcut să luăm în calcul două variante de lucru: prima, cea în care Viorel Bâgu are într-adevăr probleme mari cu vederea și atunci instituțiile statului ar trebui să-i interzică acestuia dreptul de a mai conduce, a doua variantă, certificatul de handicap i-a fost acordat cu ușurință, acesta fiind de fapt o persoană sănătoasă, așa cum ne-au spus și vecinii. La rubrica săptămânală de pamflete a ziarului nostru din data de 10 februarie s-a făcut o referire la această anchetă, anunțând că: «în curând, la Protectia Copilului va izbucni un scandal, în urma căruia vor ieși la iveală certificatele medicale date „pe nașpa”, pentru orbi închipuiți».

Minunea de la DGASPC

Dragoș Cazacu

Săptămâna trecută am mers la DGASPC Vaslui, pentru a sta de vorbă cu Alina Clapa despre situația tatălui ei, de incompatibilitatea în care acesta se află. De la șefa Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități am aflat că părintele ei tocmai ce a fost suspendat din toate drepturile pe care persoanele cu handicap le au. Suspendarea s-a produs la câteva zile după ce informația a apărut în rubrica de pamflete. “Momentan, tatăl meu este suspendat din toate drepturile și pe toate prestațiile. De anul acesta, luna februarie. Nu vreți să știți ce incompatibilități am avut eu cu el. Noi am avut niște dispute, că la un moment dat nici nu am mai vrut să discutăm despre acest subiect. El s-a supărat și ne-a zis că nu mai vrea să-i spunem că e persoană cu handicap, și să facem ceva ca să renunțe. El nu vede nici acum foarte bine, dar probabil că dorește să se joace cu sănătatea lui. I-am spus că atât timp cât e adult, poate să ia ce decizii dorește, numai să nu mă pună pe mine într-o situație neplăcută. I-am explicat, el a luat decizia de curând să dea de permis. A mers de capul lui la Iași, împreună cu un vecin de-al lui. Și-a făcut actele acolo, nu știu cum a ieșit cu dosarul medical și nici nu mă interesează, i-am spus că dacă vrea să conducă să vină să declare acest lucru. Prin această decizie, s-a pus și el în pericol și m-a pus și pe mine într-o situație neplăcută. În ceea ce privește problemele cu ochii, el a mai dat semne că nu vede, când lucra la CFR, dar nu la modul să se plângă foarte tare. Când a fost foarte aproape de orbire, l-am dus la Iași, la doctorul Chisăliță, unde i s-au făcut intervenții chirurgicale. După prima lui plecare în Anglia, ceva s-a întâmplat acolo, probabil nu i-a priit vremea, iar starea de sănătate i s-a agravat. El are momente când zice că vede mai bine, probabil mai bine ca după intervențiile chirurgicale. Noi nu îl credem, pentru că se întâmplă ca uneori să nu nimerească un obiect din prima. Se vede clar că încă mai are probleme”, ne-a declarat Alina Clapa. Ca o coincidență, deși tatăl ei a avut probleme cu vederea încă din tinerețe, așa cum el ne-a declarat, încadrarea lui în grad de handicap grav a avut loc în 2017, abia după ce fiica lui a ajuns șefă la acest importnt departament din DGASPC Vaslui, iar minunea vindecării s-a produs în februarie 2023, după pamfletul publicat de ziarul nostru. Timp de aproape șase ani, Viorel Bâgu a încasat o indemnizație lunară destul de consistentă, fiind scutit și de la plata anumitor taxe și impozite locale. Iată ce ne-a mai declarat Alina Clapa cu privire la informația publicată în rubrica noastră de pamflete. “Prima dată am fost ușor deranjată după ce a apărut în presă cu certificate, că o să explodeze. Am zis că oricum, războaie între noi, serviciul de evaluare și comisie, au mai fost. În momentul când am venit aici, și eu am fost puțin uimită pentru că principalul meu obiectiv a fost acela de a pune unele lucruri cap la cap, să facem dreptate, să scoatem dosarele care nu sunt în regulă, să ne orientăm către permanenții care nu au mai fost evaluați de 100 de ani, nu de doi, trei ani. Vorbim de o cazuistică amplă, cu multe chichițe și cu toate astea am reușit să ne îndeplinim din sarcini. Împreună cu echipa, am reevaluat în jur de 9.000 de dosare, s-a muncit pe brânci aici, împreună și cu comisia de evaluare. S-au purtat discuții deschise și sincere. I-am spus de câteva ori și domnului director că dacă lucrurile nu vor merge în direcția potrivită, voi renunța”, a mai mărturisit șefa Serviciului Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Dizabilități, care o mai are și pe mama sa încadrată în grad de handicap, accentuat, nu grav, așa cum a fost până luna trecută tatăl ei.

Peste 50 de angajați ai DGASPC Vaslui au certificate de handicap

DATE OFICIALE… Potrivit datelor furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în anul 2021, la nivel județean, au fost emise 7.018 certificate de încadrare în grad de handicap, dintre care 2.181 în grad grav cu sau fără asistent, 3.330 în gradul accentuat, iar 661 în gradul mediu. În anul 2022, numărul certificatelor emise de DGASPC Vaslui a crescut la 7.185, din care 2.135 în gradul grav cu asistent, 3.333 în gradul accentuat, 517 în gradul mediu și 32 în gradul ușor. La 31 decembrie 2022, în evidența DGASPC Vaslui erau înregistrate 852 de persoane adulte încadrate în grad de handicap grav cu asistent persoanal – tipul vizual. Conform acelorași surse, în prezent, la DGASPC Vaslui lucrează 54 de persoane care dețin certificate de încadrare în grad de handicap. Printre ele se află și directorul instituției, Dragoș Cazacu, care deși suferă de mai mulți ani de o boală autoimună, a ales să-și facă dosarul de încadrare abia în 2021, după ce a fost înscăunat ca șef al DGASPC Vaslui. Profitând de prezența lui la ședința de Consiliu Județean de săptămâna trecută, l-am întrebat pe Dragoș Cazacu de ce a pornit acest demers atât de târziu, mai ales că certificatul de handicap îi conferea niște drepturi destul de importante. “Aici m-au încurajat cei care și-au făcut astfel de certificate. Mi-au spus că nu e nimic rușinos să deții un astfel de certificat, ci e un drept de-al meu”, ne-a mărturisit directorul DGASPC Vaslui, un împătimit al mersului pe motocicletă. Persoanele cu dizabilități care dețin un certificat de handicap sunt scutite de la plata rovinietei la mașină, a impozitului pe venit din salariu, a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu, a impozitului pe terenul aferent clădirii de domiciliu, a impozitului pe mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea lor. Începând cu  anul 2023, persoanele cu handicap accentuat și grav pot beneficia, pe lângă decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea persoanelor cu handicap, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale, și de acordarea de tichete valorice. Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul și acordarea de tichete valorice reprezintă o alternativă la eliberarea biletelor de călătorie gratuite, persoana cu dizabilități putând opta doar pentru una din cele trei variante.

“În instanță, doar soțul și Dumnezeu au fost alături de mine”

INCREDIBIL… În timp ce angajații de la DGASPC Vaslui și rudele acestora intră în posesia certificatelor de handicap la foc automat, apoi renunță la ele la fel de ușor, sute de vasluieni cu dizabilități se luptă luni și poate chiar ani de zile prin instanțe pentru a-și câștiga drepturile ce li se cuvin. Conform datelor oficiale, în ultimii doi ani, aproximativ 100 de încadrări ale comisilor de evaluare au fost contestate la Tribunalul Vaslui și ulterior la Curtea de Apel Iași, judecătorii dând, de multe ori, câștig de cauză celor care se află în suferință. Un astfel de caz este cel al Mariei, mama unei fetițe care suferă de tulburări din spectrul autist. De la vârsta de doi ani, copila a fost încadrată în gradul grav de handicap, cu asistent personal, încadrare pe care comisia de evaluare din cadrul DGASPC Vaslui a modificat-o anul trecut, dându-i fetiței grad accentuat. Mama copilei a contestat decizia comisiei, iar instanța i-a dat câștig de cauză. “Așa era corect, să câștig acest proces. Mi-a fost foarte greu pentru că domnul avocat m-a lăsat pe durata procesului, fix când mi-era lumea mai dragă. Important e că cei din instanță mi-au înțeles cazul și până la urmă mi-au dat câștig de cauză. Copilul meu, de la vâsta de doi ani, are tulburare de spectru autist. Din doi în doi ani, împreună am mers la comisie, la Vaslui, pentru evaluare. Până anul trecut, în septembrie, când comisia a decis să-mi ia gradul de însoțitor. Asta m-a determinat să mă adresez instanței. I-am spus judecătorului de la bun început că pe mine nu mă interesează partea financiară nici cât e negru sub unghie. M-a întristat mult că în cazul meu s-au făcut greșeli foarte mari. Eu am toate condițiile pentru copil, chiar dacă locuiesc în mediul rural. Am apă curentă, am căldură, tot ce este nevoie. Realitatea de pe teren e cu totul diferită față de cele constatate în ancheta socială, care mi-a fost făcută fără ca nimeni să vină acasă la mine, să constate cu ochii lor cum stau lucrurile. În acel dosar s-a scris că eu nu am căldură, nu am apă curentă, în loc de trei camere locuibile mi-au trecut două. Însă eu am centrală, casa e încălzită pe calorifere, apă am trasă și din rețea și am și fântână în curte. Le-am atras atenția celor de la Protecția Copilului și nici lor nu le-a venit să creadă așa ceva. Dosarul pe care Asistența Socială îl trimisese la instanță mă dezavantaja enorm, ziceai că fetița nu are nici cele mai elementare condiții. Le-am solicitat să-mi trimită control la ce oră doresc ei, în orice zi, pentru că eu stau cu copilul 24 din 24 de ore, inclusiv la școală. Anul trecut, în timpul evaluării, am intrat și eu cu copilul la comisie. Fetița mea este foarte fericită când are mulți oameni în jurul ei, crezând că toți îi sunt prieteni. Îi place să fie printre oameni, dar nu are treabă cu nimeni din jurul ei. Membrii comisiei au pus-o să facă o adunare și o scădere, a întrebat-o cum face calul, cum face pisica. Au constat ei că fetița a făcut progrese și așa este. Și eu văd o îmbunătățire la ea, dar fetița mea face progrese pentru că eu îmi dau tot interesul să o ajut. Dacă vă spun cât de mult muncesc cu ea și pe unde am fost împreună, n-o să vă vină să credeți. Revenind la ziua în care fetița a fost evaluată, de când am intrat acolo, cei din comisie m-au avertizat că mi se va lua o parte din bani. Le-am zis “ok”, nu e nicio problemă, v-am spus, eu nu am urmărit și nu urmărescă niciun leu de la stat de pe urma acestei încadrări. Nu mi-au spus, în schimb, că îmi vor lua gradul de însoțitor. Abia după câteva zile, când mi-au comunicat în scris rezultatul evaluării, am aflat că eu nu mai am acest drept. Unul dintre motivele scrise a fost că copilul poate să-și taie singur unghiile. Ori, așa ceva e exclus! Fetița mea e departe de a fi independentă, eu o îmbrac, eu o spăl, eu am grijă de ea tot timpul. Mi s-a transmis să-mi duc fetița la școala de surzi de la Vaslui. Eu m-am luptat enorm și am avut momente când mi-am dorit să mor pentru a nu-mi mai vedea copilul chinuit, iar acum să-mi zică unii să o trimit de lângă mine, ca să o ia de la capăt cu problemele pe care le are. Vă spun că în instanță, doar soțul și Dumnezeu au fost alături de mine. Domnul judecător m-a întrebat direct ce urmăresc prin acest demers, iar eu i-am spus că vreau un singur lucru, să am drept de însoțitor și atât, fără să mi se mai dea niciun leu” ne-a declarat femeia. La finalul procesului, judecătorii Tribunalului Vaslui au hotărât: Admite acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamanta *** domiciliată în satul ***, jud. Vaslui, în numele și pentru fiica sa ****, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Consiliul Județean Vaslui – Comisia pentru Protecția Copilului. Anulează Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. *** și obligă Comisia pentru Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Vaslui la emiterea unui alt certificat, prin care minora *** să fie încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, pe o durată de valabilitate ce va fi stabilită de comisie, dar care va curge de la data emiterii certificatului care a fost anulat”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

38 COMENTARII

  1. Cum sa fie împărat daca fix sotia lui este sef serviciu la Consiliul județean, peste direcția condusă de acest Dragoș, Ceaușescu nu a murit….istoria ne-a păcălit…

  2. Proastă mână a avut buzatu cu hermafroditul de Cazacu. Ăla după ce a pierdut toate alegerile locale la municipiu de au rămas fără niciun viceprimar, l.a pus director, fiind condus de coardele alea. El săracul atât poate. Ca doar e încadrat în grad de handicap

  3. Dgaspc de unde dragnea i s a tras pușcăria??! Sa vedem aici legea își spune cuvântul?!??! Sa vedem aici sunt angajări fictive normal ca sunt dar cine sa le vadă. Caracatiță imensa la acest Dgaspc-vs unde se fac angajări doar politic pe funcții calde bine plătite. Ăștia sunt bugetarii de lux .Votăm PSD-ul.

  4. În atenția celor care conduc dgaspeul. Si a politiei romane va aduc la cunostinta urmatoarele.. pe strada mareșal c.tin prezan bl.102 SC c ap 12 este un asa zis orb care nu se mai oprește din petreceri beții deranjează vecinii cu racnetele lui cu tot felul de indivizi și beneficiază de ajutor pentru ca este nevazator. Un om orb nu este și liniștit? Rog a se verifica acest individ.

  5. Când vreodată o să răspundă comisia asta, cu Tiron și Cazacu în prim plan, membri de seamă ai PSD… Sunteți nebuni dacă credeți că se ia cineva de ei. Sa vedeți incadrarile din ultimele luni….

  6. Felicitari pentru articol!
    Aceasta persoana din video cat si multi altii ca dansul care si_au scos certificate de handicap pe banda rulanda, sa dea banii inapoi statului. Cat si acei medici care i-au evaluat sa fie trasi la raspundere. Nesimtitilor!

  7. Pai cine a pus un copchil director general la cel mai mare angajator din judet? Ce functii a avut asta mai inainte de a ajund director. A fost si el ceva sef birou sau sef de serviciu sa vada cum se organizaeza munca la stat degeaba? Sa vina in privat sa vada cum se cistiga 4000 de lei.

    • Vad ca toata lumea da in PSD. Bai fratilor, intelegeti un lucru, odata pentru totdeauna: PSD si PNL sunt aceeasi mizerie. Cazacu a ajuns director cand la conducerea tarii se afla PNL, nu PSD. Iar cei de la conducerea judetului nu propun ceva fara acordul guvernantilor, ca altfel ii zapacesc aia de la Bucuresti cu controalele. Totul e pe bani, politica e doar fatada. Iar adevaratul tartor de la DGASPC e Buruiana, directorul economic fara moarte si regret 🙂 Directorii sunt la misto…
      Ia amintiti-va de fratii Mihalache: Vasile „lider” la PSD si sef al CJ, Corneliu „lider” la PNL si PDL. Ia amintiti-va de Armeanu, seful „greu de ucis” al DGASPC sub toate guvernarile: PSD, PDL, din nou PSD, PNL. Ce naiba, voi chiar puneti botul ca Romania post-revolutionara ar fi condusa de partide diferite? Astia-s si masoni (unii dintre ei), si ca masonii: toti sunt unul si unul sunt toti. Si ca paduchii: nu scapi de ei nici daca le dai foc!
      Ca sa intelegeti cum e cu partidele politice in Romania, recomand ultimele 5 minute din filmul „Tandretea Lacustelor”. E gratis, pe Youtube. Ideal ar fi sa-l vedeti pe tot, ca e exceptional, si cu actori formidabili.

  8. La comisia pentru adulți șefa e Cristina Tiron, consilier județean psd, la comisia pentru minori, cel care taie și spanzura e Dragoș Cazacu, copilul de suflet al lui Buzatu. Si cu asta am spus tot!

    • in judetul asistatilor sociali e si normal ca acestia sa fie si handicapati, politica de partid e clara, dati grade de handicap la toti ca astia sunt cei ne vor vota. Puie MSD!

  9. Ar mai fi două persoane din Vaslui care sunt sănătoase dar au certificat de handicap.
    Pintilii Viorel și Pintilii Lușa , locuiesc în Vaslui str. George Coșbuc nr.10

  10. Ce mafie! Pentru unii mumă, pt alții ciumă! Nu-i verifică nimeni? Nu au controale periodice? Nu există justiție,DNA, DIICOT în țara asta? Pentru cine funcționează ele?
    Cum să lucreze în instituție 54 de handicapați? Nu ar trebui să fie în alt loc , de tratament cumva? Haaaa, haaaa, haaaa, miroase a incopetență și hoție de la o poștă, cred că și cățelul din curte are certificat de handicap. Râsul curcilor, fiecare face ce vrea!

  11. Statistic cred ca suntem judetul cu cei mai multi “handicapati” din tara, asta multumita lui Cazacu si gastii lui care incadreaza pe banda rulanta toate cunostintele si prietenii prietenilor de partid si nu numai. Sa fii prea prost sa nu obtii o incadrare din asta de handicap, te duci si dai dreptul la vreun medic din asta obscur sau la vreun psiholog de duzina dupa care esti ca si incadrat. Comisiile alea de incadrare sunt oricum doar pt a face act de prezenta si a-si lua banii, tu ai acte si te doare la basca chiar daca nu ai nik din ce scrie acolo. Asa ca, cu pile sau nu, dragi vasluieni, hai sa va faceti handicapati cu acte, poate schimbam denumirea judetului in HANDICAPATION.

    • Cred ca ma duc si eu la protectie sa scot un certificat din asta. Platesc 27 milioane impozit la masina pt ce, sa faca Paval pula mare? Ce boala imi recomandati ca sa fie plauzibila? As putea sa o fac si pe orbul daca e nevoie…

    • La handicapati nu cred dar la pensionați pe caz de boala (falși) sigur suntem, am o mulțime de vecini pensionați pe caz de boala si se duc la munca prin Italia si Germania
      Si rad de tine ca ești prost

    • Da, multumim pupincuristilor lui Putin pentru lamuriri. Cel mai probabil 99.99% dintre membri AUR nu sunt capabili sa calculeze o medie, dar vorbesc de statistici.

  12. Lui Dragnea i s-a tras de la protectia copilului Teleorman. Lui Buzatu i se va trage de la Protectia Copilului Vaslui. Asa se intimpla cind bossul hotaraste de unul singur in interes personal cine sa fie directorul cel mare. Cind pui directori oameni care au stiut sa-ti faca doar pantofii, sa lipeasca afise si sa ti duca amanta la coafor, la ce asteptari poti avea.

  13. Dacă Acuitatea vizuala este 50% , nevăzătorilor li se permite conducerea de automobile.
    Depinde ce boală are, cum evoluează, stagnează, tratamente urmate, etc.

  14. persoana cu certificat pentru alzaimer se plimba singure prin oras , cu insotitor care la radul lui are ceriticat ptr dizabilitati si bea la crasmele de langa f de confectii .

  15. persoane cu certificat pentru alzaimer se plimba singure prin oras , cu insotitor care la radul lui are ceriticat ptr dizabilitati si bea la crasmele de langa f de confectii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.