VIDEO / Grupare specializată în furturi de la calea ferată, reţinută cu focuri de armă
Furturile tot mai dese de componente de cale ferată sunt facilitate şi de faptul că CFR nu are posibilitatea să îşi securizeze infrastructura, în ciuda sancţiunilor primite de la Poliţia Transporturi

„Între orele 23.30 şi 24.00, poliţiştii din dispozitivul de supraveghere au prins în flagrant şase persoane. Trei au fost imobilizate după ce s-a folosit armamentul din dotare, poliţiştii trăgând nouă focuri de armă în plan vertical, iar trei au reuşit să fugă. Unul a fost prins ulterior, iar în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi, sunt identificaţi şi se derulează activităţi pentru prinderea lor”, a precizat cms. şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Galaţi.
Suspecţii urmau a fi reţinuţi şi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.Potrivit poliţiştilor, s-a reuşit deja recuperarea a circa 90 la sută din prejudiciu, dar se are în vedere solicitarea închiderii centrului de fier vechi care cumpăra componente de la această grupare.