spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Denisa, fetița de la tomberoane, i-a primit pe mesagerii lui Moș Nicolae. Ce veste uriașă a primit… (FOTO)

- Advertisement -

DAR… Denisa, fetița care-și căuta jucării în tomberoane, este fericită. În sfârșit în căsuța ei sărăcăcioasă din suburbia Vasluiului, la Rediu, a venit Moș Nicolae. Prin intermediul unor mesageri ai Moșului, prefectul Daniel Onofrei și viceprimarul Vasluiului, Lucian Braniște, aceasta a primit multe dulciuri, dar și o rochiță frumoasă cu care o să se îmbrace, vineri, la petrecere. Așa cum am relatat în ediția de ieri, Denisa împlinește peste două zile, pe 8 decembrie, 10 ani și ne-a spus ce cadou și-ar dori de ziua ei: o surioară și să vină la ziua ei mulți, mulți copii. „Denisa, nouă Moș Nicolae ne-a mai dat o misiune. Așa că, mâine, la școală, anuță-ți colegii că vei sărbători ziua de naștere la Cofetăria Eveline din Vaslui, cu toți copiii din clasă, cu familia ta, dar și cu prietenii tăi. Moș Nicolae o să-ți facă multe surprize la petrecere și după cum cred eu vei avea cea mai frumoasă zi de naștere din viața ta. Tu trebuie doar să înveți, să mergi la școală zi de zi, să o asculți pe mami și pe bunica, dar și pe doamna învățătoare, iar Moș Nicolae, Moș Crăciun și Iepurașul de Paște vor veni mereu la tine, pentru că ești un copil cuminte și ascultător”, a spus emoționat prefectul Daniel Onofrei.

Familia Munteanu locuiește în Rediu, lângă casele sociale, pe strada Nisipăriei. Până și numele străzii parcă e predestinat, fiindcă viața acestei familii a fost mereu pe nisipuri mișcătoare. Mai întâi, tatăl Denisei a murit la 32 de ani, lăsând-o singură pe mama fetiței, iar bunicul s-a îmbolnăvit grav. Noroc de bunica Eugenia, o femeie mereu cu moralul pozitiv, care a mers mai departe. Mihaela, mama Denisei, lucrează la Goscom. Este măturătoare, dar, așa cum ne-a spus directorul firmei, este foarte muncitoare și conștiincioasă. Neputând presta orele impuse de Primărie, bunicii au pierdut ajutorul social de la Primărie și acum au rămas fără venituri și nu au bani nici pentru rețetă. De aceea bunica Eugenia, toată ziua caută prin tomberoane, unde găsește o hăinuță, mâncare pentru porci sau chiar și câte o piesă de mobilier mai mică. Are în curte doi purceluși negri ca tăciunele, grăsuți, care umblă slobozi și ei sunt speranța că familia va trece iarna, fără să facă foame. Lemnele le-a primit de la Primărie, însă stiva din curte nu este prea mare. Are ce pune pe foc până la Revelion. Acum, bunica Eugenia are de cumpărat o rețetă de peste 500 de lei și nu găsește banii necesari. A făcut o cerere de ajutor la Primărie și așteaptă un răspuns. Viceprimarul Lucian Braniște, venit la fața locului, a preluat problema și a promis că va găsi soluții de rezolvare pentru banii de medicamente și a spus femeii că va cere o reexaminare a dosarului de ajutor social. „Domnul viceprimar, eu nu am reușit să fac orele pentru a primi ajutor social, că nu am avut timp. Soțul nu mai poate munci, că-l vedeți cu picioarele în ce hal arată, mama Denisei lucrează la Goscom, iar eu mă duc când pot, că totul e pe umerii mei: și fetița și soțul. Să nu credeți că sunt puturoasă, din contra”, a explicat femeia viceprimarului. Per total, cei patru membri ai familiei, doi bunici, mama și fiica, trăiesc dintr-un singur venit, cel obținut de Mihaela, din salariul de la Goscom. 

Denisa i-a scris lui Moș Nicolae o scrisoare emoționantă. Vrea un tort de ziua ei, fiindcă nu a avut niciodată!

Denisa a trăit în multe lipsuri. Acum este în clasa a II-a și recuperează încet, încet materia, fiindcă a lipsit mult de la școală. Au fost multe probleme în familia ei și școala a fost mereu pe locul secund. Are noroc de o învățătoare blândă și sufletistă, Eliza Pantazi, care ne-a explicat că Denisa are un potențial uriaș și că poate recupera ușor. În ultima perioadă aceasta nu a mai lipsit, iar învățătoarea este foarte mulțumită și crede că dacă o ține așa va fi premiantă. Acum se bucură că vineri, după orele de curs, poate merge cu toată clasa la ziua Denisei. Fetița din tomberon, cum au numit-o internauții, l-a uimit pe Moș Nicolae, dar și pe mesagerii care au venit la ea acasă, prefectul Daniel Onofrei și viceprimarul Lucian Braniște, când bunica ei a citit scrisoarea făcută împreună cu Denisa. Aceasta nu a putut-o citi de emoție. Este evidentă durerea care transpare din scrisoare, pricinuită de lipsa tatălui. Mai mult decât atât, fetița este conștientă că, în lipsa lui, nu se va mai putea bucura de o surioară. Iată ce frumos a compus Denisa cele câteva rânduri:

Această scrisoare i-a uimit pe cei prezenți în curtea Denisei. Mama fetiței a plâns tot timpul. Ne-a mărturisit că niciodată nu a fost mai fericită decât astăzi. Simte că în sfârșit pe strada ei a răsărit soarele și că undeva are un sprijin total.

Ghetuțele lui Moș Nicolae vor ajunge și la familia Denisei

GHETUȚE NOI… Părintele Zagan, de la Biserica cu hramul Sfântul Nicolae, a fost impresionat de povestea acestui înger de la Rediu. A invitat-o înpreună cu mama sa, la biserică pentru a-i oferi ghetuțele lui Moș Nicolae Este o tradiție care deja s-a încetățenit în această parohie, ca toți copiii să primească ghetuțe de ziua Sfântului: „Noi astăzi sărbătorim hramul bisericii și tare ne-am dori ca Denisa și mama ei să ne viziteze și să primească ghetuțele de la Moș Nicolae. Am citit la dumneavoastră în ziar povestea acestei familii și cred că Sfântul Nicolae v-a scos-o în cale”, a spus părintele Zagan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Felicitari celor tuturor celor care au facut aceasta frumoasa surpriza.Felicitari domnului prefect care este implicat in viata oamenilor obisnuiti si nu sta doar la birou cu hartiile.Asa da!!!Succes Denisa si sa ai multe succese pe viitor!

  2. Asa e, binele se face in liniste. Numai ca traim niste timpuri in care sa mai amintim marii majoritati ca este mereu o ocazie de a face bine, oricum ar fi …

  3. Vin alegerile si v-ati gandit sa faceti fapte bune ? Pana acu nu v-a interesat de soarta altora si acu gata repede faceti cadouri…marsh ! Dupa Buzatu sa va duceti toti !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.