GRAV… Un accident deosebit de grav s-a petrecut în cursul acestei după-amieze pe raza localității Banca, la intersecția cu cu drumul care duce spre Bogdănești. Au fost implicate două microbuze și un autoturism, impactul soldându-se cu trei victime. În vehicule se aflau în total 13 persoane.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA)pentru acordarea primul ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DN 24, în raza localității Banca, la intersecția cu drumul care duce spre comuna Bogdănești. „La intervenție participă și două echipaje care încadrează tot atâtea ambulanțe care aparțin SAJ Vaslui. În accident sunt implicate trei autovehicule (două microbuze și un autoturism) în care se aflau 13 persoane. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite cele trei autovehicule avariate, victimele fiind autoevacuate. Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate, trei persoane necesitând prim ajutor calificat. Dintre acestea, doar o persoană a acceptat să fie transportată la o unitate medicală”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Vom reveni cu detalii.
lipsa separatoarelor de sens…, ( parapeți mediani) este a doua cauza din care au de suferit oameni nevinovați…de exemplu chiar azi se discuta despre o polițistă…Roberta care a murit fiindu-i acroșată mașina de poliție de remorca unui camion care a derapat într-o curbă….da erau separatoare de beton…mai avea o șansă…
Nu poti pune pe o sosea cu o banda pe sens.