ÎNVINGĂTOR… Luptătorul K1 Andrei Sîrghi (29 de ani) a câștigat o nouă luptă. Sportivul vasluian l-a învins pe moldoveanul Octavian Crețu în Gala “Mayor’s Cup” – ediția a IV-a, desfășurată la finele săptămânii trecute, la Chișinău.
Revenit în ring după o pauză de 6 luni, Andrei Sîrghi și-a tocat adversarul cu lovituri de picior și serii rapide de brațe, care au făcut deliciul publicului. Vasluianul a fost la un pas să obțină victoria prin KO în runda a doua, când și-a trimis adversarul la podea cu un croșeu. Octavian Crețu a fost numărat, dar lupta a continuat. Însă, Sîrghi a dominat cu autoritate meciul și a obținut o victorie clară, la puncte, prin decizie unanimă, 3-0. “Mulțumesc familiei mele pentru că este mereu alături de mine, antrenorilor mei, dar și tututor celor care m-au susținut”, a spus Andrei. La finalul meciului de la Chișinău, vasluianul a lansat o provocare către Maxim Răilean, sportiv în fața căreia a pierdut la puncte, deși ar fi meritat un extra round. “Acum ceva timp am luptat cu Maxim Răilean și, atât eu, cât și alții, credem că ar fi trebuit să luptăm în extra round, doar că i s-a acordat victoria lui. De aceea, la următoarea ediție, vreau meci cu el. Maxim, vreau revanșa cu tine, la 70, 67 sau 65 de kilograme!”. Sîrghi este pregătit de Petronel Huzum și Mihai Ifrim, la Tornado Vaslui și Tornado Fight Gym Iași.