Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, cere guvernului să aplice şi revenirea salariilor bugetarilor şi reducerea CAS deoarece se prefigurează o situaţie dificilă din punct de vedere economic şi social în 2013 iar cetăţenii români trebuie să fie protejaţi.
‘Soluţia este şi revenirea salariilor, şi reducerea CAS”, afirmă Ponta într-o scrisoare deschisă pe care i-a transmis-o
duminică primului ministru.
„Vin vremuri dificile economic şi social şi trebuie luate cele mai bune măsuri pentru protejarea românilor, dar şi a economiei. Anul 2013 va fi unul cu extraordinare presiuni asupra bugetului, pentru că România trebuie să înceapă să dea înapoi din datoriile făcute de guvern anii trecuţi. Pentru a putea face acest lucru fără ca acest efort să ducă la o şi mai mare sărăcie şi presiune asupra societăţii şi economiei, este absolută nevoie de un mix de politici direcţionate şi spre susţinerea populaţiei, dar şi spre stimularea mediului privat”, punctează liderul social-democraţilor.
Victor Ponta avertizează că a-i pune pe români să aleagă între mărirea salariilor şi reducerea CAS-ului este o dezbatere falsă a actualului Guvern şi reprezintă o abordare periculoasă deoarece „se instigă o categorie de populaţie împotriva alteia”. „Vreau să vă avertizez asupra capcanei de a lua o singură măsură, fără celelalte. Dacă se majorează acum salariile şi nu se iau celelalte măsuri care înseamnă mai multe locuri de muncă şi venituri suplimentare la buget, în 2013 se va intra în colaps, lipsind sursele de finanţare pentru salarii. În 2013, trebuie să avem o economie mai dinamică şi care să producă mai multe fonduri către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale. Şi, în mod categoric, trebuie să avem o populaţie cu venituri ceva mai mari, pentru a recupera o parte din tăierile suportate în aceşti ani”, spune liderul PSD în scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului.
USL susţine creşterea salariilor, însă consideră că românilor trebuie să li spună adevărul cu privire la măsurile care urmează să fie luate de guvern. „Singura cale prin care aceste măsuri pot ajuta este dacă mărirea salariilor este însoţită de o stimulare a creşterii economice şi a creării de locuri de muncă, inclusiv prin scăderea CAS. Ca să susţinem şi pensiile, şi plata salariilor, şi plata datoriilor (către FMI), avem nevoie de o economie care să înceapă iar să producă. Şi avem nevoie de cetăţeni care să aibă o putere mai mare de cumpărare. Deci, avem nevoie de ambele – iar cei care vorbesc continuu ca se poate face doar una dintre acţiuni sunt doar demagogi”, subliniază preşedintele PSD.
AGERPRES.ro