Pentru graficianul Leonte Nãstase, fiecare zi din viatã este plinã de umor. Un umor nãscut din situatiile cu care se întâlneste la orice pas si de care încearcã sã profite la maxim. Cu 34 de ani în urmã, tânãrul, pe atunci, Leonte Nãstase izbutea sã câstige Marele premiu al Festivalului de Umor „Constantin Tãnase”. Caricatura care i-a adus cea mai mare distinctie reprezenta un oficial la o tribunã, care în loc de cap avea un acvariu, cu un peste mare, adicã tipul de tovarãs, cu functie importantã, care nu spunea nimic, însã iesea tot timpul în evidentã la sedinte. Acum, dupã mai bine de trei decenii de când vine la Vaslui, graficianul se crede un om împlinit. Priveste înapoi cu nostalgie si constatã cã viata sa a avut trei paliere deosebite: perioada comunistã, cu problemele de atunci, zilele Revolutiei, cu emotiile create de zvonurile care circulau în acele zile, si perioada democraticã, în care s-a ocupat atât de familie, cât si de cariera profesionalã. „Înainte de 1989, nu era caricaturist în tara aceasta care sã-i facã un portret lui Ceausescu. Cred cã aveam cu toti caricaturi cu el, cei din bransã, însã le ascundeam bine de tot”, se amuzã graficianul.
Discutia cu Leonte Nãstase decurge frumos, omul are ce povesti, dupã o viatã pusã în slujba graficii. A venit prima datã la Vaslui în 1982, la Festivalul Umorului, iar la urmãtoarea editie, cea din 1984, a luat si Marele Premiu al Festivalului, la sectiunea Caricaturã, cu o lucrare extrem de interesantã, care satiriza metehnele momentului. Din acel moment, a ajuns la Festivalul Umorului de la Vaslui în mai multe rânduri. A venit si acum, iar juriul i-a oferit premiul III la Caricaturã. „Poate cã, la urmãtoarea editie, am sã iau mentiune”, glumeste constãnteanul.
Viata în comunism era grea pentru graficieni
„Pe timpul comunismului, nu erau multi graficieni, nu era o frondã declaratã la adresa regimului, ci doar ceva subversiv. Am fost colaborator la Urzica si Flacãra încã din 1975, atunci mi-am cunoscut colegii care au încercat sã schimbe ceva în acest gen: Mihai Pânzaru (PIM), Stefan Popa Popas, Octavian Bour, Vasile Crãita Mândra, Mihai Stãnescu. Eram o tânãrã generatie, care veneam cu idei noi. Nu fãceam un atac direct la directivele partidului. Erau cei de la cenzurã, pe care trebuia sã-i pãcãlim, sã ne aprobe caricaturile, pentru cã nu erau foarte bine instruiti, nu stiau istorie sau nu aveau multã culturã”, a explicat graficianul. Zilele Revolutiei au fost un alt moment de cotiturã în viata graficianului din Constanta, care a realizat timp de o lunã schite si diverse lucrãri, despre care spune acum cã „erau alimentate de zvonurile care circulau prin tarã, cu zeci de mii de morti, de genocid, multe lucruri care i se puneau în cârcã lui Ceausescu”.
Festivalurile de acum, în jurul generatiei de graficieni de la Urzica
Este ciudat, dar cât se poate de adevãrat: actuala generatie de graficieni umoristi din România, oameni ajunsi la vârsta deplinei maturitãti, este construitã în jurul revistei de umor din perioada comunistã, Urzica. Oamenii care au tratat problemele din comunism cu mult umor si care gãsesc acum infinit mai multe subiecte, în realitãtile actuale. „Da, Festivalul de la Vaslui s-a construit în jurul revistei Urzica, pe partea de graficã si caricaturi, alãturi de brigãzile artistice, care astãzi nu mai sunt în activitate. Personal, tot ce am lucrat am publicat, pentru a rãmâne o amintire peste generatii. Marea mea durere, pentru care am si urât comunismul, a fost cã am fost invitat la multe festivaluri din lumea întreagã, dar nu eram lãsat sã plec. Venea cel de la Securitate si îmi spunea cã nu pot sã plec, desi urma sã iau premii afarã. Pentru asta, am urât comunismul. Mi-a rãpit cei mai frumosi ani de creatie”, a spus Leonte Nãstase. În ultimii ani, pe lângã prezenta la Vaslui, graficianul din Constanta a fost la Salonul International de la Saint Just le Martel, acolo unde a primit diverse premii si distinctii.
