RECUNOȘTINȚĂ… Momente de emoție la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine din Bârlad. Cel mai fidel donator de sânge din tot județul Vaslui a fost sărbătorit de personalul Centrului, care i-a mulțumit pentru binele făcut în toți acești ani, salvând sute de vieți.
Gheroghiță Sprinceană a împlinit astăzi 65 de ani, iar personalul Centrului Județean de Transfuzii i-a făcut o surpriză care l-a emoționat foarte mult. Considerat drept veteranul donatorilor de sânge din județul Vaslui, Gheorghiță Sprinceană, vine la Centru pentru donații încă din anul 1974. A salvat, practic, viețile a peste 400 de oameni, care aveau nevoie urgentă de sânge, în momente foarte dificile, unele chiar la granița dintre viață și moarte. Omul are cinci copii, este sănătos și, spre surprinderea multora, a fost până acum un donator activ. De azi înainte însă nu va mai putea dona, dar speră ca exemplul său să fie urmat de cât mai mulți tineri. Directorul Centrului, ec. Alina Ghimuș, alături de tot colectivul Centrului de Transfuzii din Bârlad i-au dăruit aniversatului flori, tort și o diplomă, dar mai mult decât atât, toată recunoștința și admirația pentru un om, care a salvat cu atâta bunăvoință, spirit civic și discreție sute de vieți. “Vă mulțumim cu căldură, pentru gestul pe care l-ați făcut constant dumneavoastră, vreme de 47 de ani. Pentru implicare, pentru omenie, pentru tot. Vă dorim multă sănătate”, i-a transmis directorul Centrului, doamna Alina Ghimuș. Aceasta a făcut apel pentru toți vasluienii care vor să ajute, să vină să doneze sânge, cu gândul că salvează o viață. A dat exemplul unei femei internate la Spitalul Huși chiar în aceste zile și care are mare nevoie în prezent de sânge dintr-o grupă foarte rară, 01 negativ. “Totul este în deplină siguranță, totul este ușor și simplu, pentru donatori. Numai oamenii să aibă în suflet dorința de a ajuta”, au mai spus reprezentații Centrului de Transfuzii Sanguine Bârlad.
Felicitari persoanei care a donat sange atata timp si a salvat atat de multe vieti!
Dar, din partea angajatilor Centrului de Transfuzii Sangvine (CTS), mi se pare un teatru ieftin.
Spun asta pentru ca anul trecut, dupa ce m-am vindecat de covid, cu dorinta de a ajuta alte persoane prin donarea de sange si prelevarea de plasma, m-am deplasat aproximativ 80 de km la CTS din Barlad. Acolo, surpriza, am stricat dansul cafelei de dimineata si a taifasului cadrelor medicale. Mi-am exprimat dorinta de a dona sange, argumentand ca, mai mereu, in mass-media, se lanseaza apeluri catre populatie.
Am fost refuzat, sub argumentul ca sufar de tahicardie. Am incercat sa explic ca acest aspect, tinut sub control prin medicamentatie, nu impieteaza donarea in sine, dar nu am avut nicio sansa.
Este usor sa te plangi, ca si cadru medical, ca vai de mine, tu ai face treaba dar nu vine lumea sa doneze.
Le-am adus in atentie cadrelor medicale ca ma voi deplasa la CTS din Iasi (130 km) si, ca tema de reflectie, am intrebat ce s-ar putea spune/intelege daca la CTS Iasi mi se accepta sa donez sange. O doamna mai cu „staif” mi-a replicat ceva de maniera „nu stiu ce fac cei de la Iasi”, in armonia totala a mirosului de cafea.
Ei bine, in aceeasi zi „cei de la Iasi” au acceptat fara nicio problema sa donez sange, pentru prelevarea plasmei necesara unor persoane afectate de covid. Si am repetat, la trei luni acest act de donare. Uite ca s-a putut!
Cu alte cuvinte, ce nu era posibil la CTS Barlad a fost perfect posibil la CTS Iasi. Dar la CTS Iasi nu mirosea a cafea aburinda.
Respect
Felicitări, domnule, toată stima!