spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Veteranii de război, omagiați în Joia Mare. “Ne aplecăm cu cinstire în fața celor care au rămas în viață”

- Advertisement -

Veteranii de război au fost omagiați azi, în zi specială, Joia Mare, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Monumentul Eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial. Manifestarea a început cu intonarea imnului național și a continuat cu oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți, condus de părintele protopop Adrian Chirvase. “În aceste zile în care noi trăim pătimirile mântuitorului nostru Iisus Hristos și așteptăm să ne bucurăm de Învierea Sa, ne gândim la cei pe care i-am pomenit acum ca la cei care au murit, știind că în felul acesta ei privesc spre înviere și au parte de înviere, pentru că și-au dat viața din dragoste pentru semenii lor. Ne gândim cu respect și ne aplecăm cu cinstire în fața celor care au rămas în viață, veterani și urmașii lor, o parte sunt printre noi, îl rugăm pe Dumnezeu să-i păzească de tot ceea ce este rău și să le cât mai multe zile frumoase”, a spus părintele protopop, la finalul serviciului religios.

Reprezentanții autorităților locale au depus coroane de flori și și-au exprimat, așa cum au putut, sentimentele de respect și apreciere față de faptele de vitejie ale eroilor români. “Momentul acesta este înnobilat de prezența printre noi a celor care au fost supraviețuitorii celei mai mari conflagrații mondiale pe care omenirea a cunoscut-o, de puținii veterani de război, care mai trăiesc, și, poate, și mai puținii care au putut să vină la această ceremonie. Dincolo de comemorarea tuturor celor care s-au jertfit pentru patria noastră, trebuie să aducem un omagiu supraviețuitorilor celui de-al doilea război mondial. Este un prilej rar, poate din ce în ce mai rar, pentru că într-un timp previzibil pentru noi, exprimat ca durată a vieții, nu vom mai avea ocazia să facem acest lucru. Totuși, cei prezenți și poate cei viitori vor avea înțelegerea și înțelepciunea de a-și aminti de toți cei care s-au sacrificat pentru patria noastră, de a le aduce un omagiu și de a le cinsti memoria”, a spus președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu.

Prefectul județului Vaslui: “Suntem norocoși pentru că trăim o pace binecuvântată”

Prezent la ceremonie, prefectului județului Vaslui, Marcel Lăudatu, a ținut, de asemenea, o cuvântare: “îmi permit, cu respect, să vă numesc stimați compatrioți. Putem fi mândri de faptul că suntem urmași ai veteranilor de război, fie că sunt părinții noștri, străbunici sau strămoși dintru începuturi. Suntem norocoși pentru că trăim o pace binecuvântată, însă nu trebuie să uităm că la rădăcina acestei păci se află sacrificiul. Acest sacrificiu, început prin chemarea la arme, prin lupta în tranșee, prin suferințele îndurate de către veterani, mulți și-au lăsat oasele fie în pământuri străine, fie departe de case… Acesta este un prilej de care trebuie să ne aducem aminte mereu că trebuie să le purtăm recunoștință. De câte ori întâlnim un veteran trebuie să ne aducem aminte de faptul că istoria noastră este vie, că avem norocul de a-i cunoaște. Sărbători fericite, cu bucurie, pace, liniște și cu speranța de mai bine”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. AS VREA SA STIU CE PENSIE ARE UN VETERAN DE RAZBOI IN COMPARATIE CU VENITURILE/PENSIILE ACESTOR IMPOSTORI CARE NE CONDUC DUPA 90, VETERANII SI-AU DAT VIATA PENTRU APARAREA TARII, IAR ACESTIA CARE NE CONDUC ISI DAU VIATA PENTRU JEFUIREA SI VANZAREA TARII,SI PENTRU BATJOCORIREA ROMANILOR, LA ORDINUL OCULTEI MONDIALE,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.