Vești bune de la Primăria Vaslui: „La școala 10, clopoțelul va suna de intrare cât de curând”
ANALIZĂ… Deși la sfârșitul anului trecut, nimeni nu prea vedea luminița de la capătul tunelului în privința lucrărilor de reabilitare de la Școala nr. 10 din municipiul Vaslui, iată că situația s-a îmbunătățit în ultimele săptămâni, probabil și pe fondul înfrumusețării vremii. Asta l-a determinat pe primarul Lucian Braniște să declare, joi în cadrul unei conferințe de presă, că activitatea în cadrul unității de învățământ cu siguranță se va relua până la începerea noului an școlar.
În acest moment, Primăria Vaslui are două șantiere sub monitorizare strictă: Școala 4 și Școala 10, unde lucrările par să fi intrat pe un ritm normal. „Noi ne dorim să fim parteneri corecți în continuare, de asta și începem să facem astfel de lucruri. Am fost și am vizitat o parte din șantiere. Unul cel mai important sau al doilea cel mai important la momentul actual este Școala 10, unde pot să spun că suntem într-o fază avansată cu lucrările. Se pare că în urma măsurilor care au fost luate sau poate că s-a îmbănătățit vremea, nu știu, s-a schimbat ritmul de lucru. Suntem pe un trend bun acolo, lucrările fiind realizate undeva la 92%. Deja etajele 3 și 2 sunt finalizate, urmează să coboară, se lucrează la ultimile geamuri și ce mai este pe acolo, mici retușuri. În mod cert, clopoțelul va suna în Școala 10. În mod cert. De asemenea, Școala 4 este și ea într-un ritm bun, aș putea spune. Acum cu încălzirea vremii și cu definitivarea lucrărilor de la școala 10, poate se vor reloca echipele și vor lucra mult mai multe la Școala 4. Sunt estimări că ar fi gata și școala 4 în timp util pentru a începe anul școlar”, a declarat primarul Lucian Braniște.
Vizite săptămânale pe șantiere
Problemele pe care le-a ridicat șantierul de la Școala 10 în ultimii ani i-au făcut pe cei din Primăria Vaslui să-și schimbe modul de lucru, printr-o monitorizare mai atentă a lucrărilor. ” la Școala 4 am început și am lucrat altfel de la început, în sensul că pe grafice de lucrări le monitorizăm săptămânal și transmitem notificări pentru că nu putem altfel. Trebuie să gestionăm lucrurile astea. Copiii vor avea condiții bune de învățat. Am fost, am văzut, aș putea spune că îmi place. Au și corectat din aspectele pe care le-am văzut împreună când am fost ultima dată. Au refăcut din greșelile care le-au comis și acum aș putea spune că arată altfel. Deci copiii vor fi primiți într-o clădire nouă care va întruni toate condițiile de siguranță, condițiile cele mai bune pentru actul de învățământ care trebuie să se desfășoare acolo. Invit toți părinții să aibă deschidere și să aibă încredere în administrația locală și în corpul profesoral de la Școala 10 pentru că va fi o școală etalon la nivelul municipiului nostru”, a mai declarat edilul municipiului Vaslui.
Dl. Primar a cat dureaza renovarile, as propune renovarea tuturor cladirilor in care functioneaza scolile gimnaziale din Valsui; si trimiterea elevilor direct la liceu sau facultate.
Dar la scoala 4 Elena Cuza Vaslui ,cind va suna clopțelul fericirii. Copii si cadrele didactice.. asteapta vesti. Si directorii scolii sunt tot PSD-dei