Vasluiul vrea primul loc în play-out

DORINȚĂ… În ultima etapă a play-out-ului Ligii 3, CSM Vaslui se deplasează la Adjud pentru partida cu echipa locală, CSM Adjud, într-un meci cu miză importantă pentru gazde. Vasluienii își doresc să încheie sezonul pe primul loc în play-out, în timp ce adjudenii joacă cu salvarea pe masă și au nevoie disperată de victorie pentru a rămâne în Liga 3.
CSM Vaslui are un final de sezon fără presiunea rezultatului, dar echipa antrenată de cuplul Sava – Botez vrea să termine campionatul pe primul loc în play-out. Totuși, pentru CSM rămâne gustul amar al unui nou sezon ratat în lupta pentru play-off. Este al treilea an consecutiv în care CSM Vaslui nu reușește să intre în primele patru echipe ale seriei. Obiectivul pentru sezonul viitor este unul clar: calificarea în play-off. În această vară, la CSM vor exista modificări de lot, mai mulți jucători urmând să se despartă de club la finalul campionatului. În locul lor vor fi aduși fotbaliști care să crească nivelul echipei și să ducă echipa în play-off. De partea cealaltă, CSM Adjud ocupă locul 5, cu 32 de puncte, la egalitate cu Aerostar Bacău și cu un punct peste CS Gheorgheni. În sezonul regular, CSM Vaslui și CSM Adjud s-a anihiliat reciproc, cele două partide fiind terminate la egalitate, 0-0 la Vaslui și 1-1 la Adjud. În celelalte partide din play-out, CS Gheorgheni întâlnește AFC Odorheiu Secuiesc, Aerostar Bacău primește vizita Bucovinei Rădăuți, iar USV Iași joacă cu FC Bacău 2.
Liga 3, Play-out, etapa a 7-a:
- Sâmbătă, 16 mai, ora 18:00:
- CSM Adjud – CSM Vaslui
- CS Gheorgheni – Odorheiu Secuiesc
- Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți
- ACS USV Iași – FC Bacău II