Vasluiul, între promisiuni și subfinanțare: un județ rămas la marginea investițiilor

Pentru locuitorii județului Vaslui, concluziile raportului nu reprezintă o surpriză. De ani de zile, administrațiile locale reclamă lipsa investițiilor majore în infrastructură, sănătate, educație și dezvoltare economică. În multe comune, drumurile rămân într-o stare precară, rețelele de utilități sunt incomplete, iar oportunitățile economice sunt limitate. În lipsa unor investiții consistente și predictibile, județul continuă să piardă populație activă, tinerii alegând să plece către centre economice mai dezvoltate sau în străinătate. Documentul guvernamental critică și modul în care sunt gestionate resursele publice la nivel național. Potrivit raportului, administrația publică din România este „fragmentată și supradimensionată în raport cu rezultatele obținute”, iar lipsa unei legături clare între fondurile alocate și performanța instituțiilor generează ineficiență și risipă. Autorii raportului susțin că fondurile publice sunt distribuite inechitabil, fără criterii transparente, ceea ce favorizează anumite regiuni și lasă altele într-o stare de dezvoltare cronic insuficientă. În același timp, raportul atrage atenția asupra sumelor uriașe cheltuite anual pentru susținerea companiilor de stat cu pierderi structurale. Aceste societăți absorb miliarde de lei din bugetul public fără o perspectivă clară de redresare și fără evaluări reale ale performanței. Specialiștii avertizează că o parte dintre aceste resurse ar putea fi redirecționate către investiții productive în zone defavorizate, precum județul Vaslui.
Personalul bugetar, tot mai costisitor
Analiza guvernamentală evidențiază și creșterea cheltuielilor cu personalul bugetar. Deși România se află încă în media europeană, cu cheltuieli de personal de aproximativ 10,1% din PIB, raportul subliniază faptul că tendința este din nou ascendentă. Prin comparație, state precum Irlanda, Elveția sau Germania înregistrează procente considerabil mai reduse. Raportul mai arată că România avea, în anul 2000, unul dintre cele mai mici procente de angajați la stat din totalul forței de muncă, însă în 2020 acest indicator a depășit media europeană. În lipsa unor reforme administrative și a unor criterii clare de eficiență, autorii documentului consideră că sistemul public riscă să devină tot mai costisitor și mai puțin capabil să reducă dezechilibrele regionale. Pentru județul Vaslui, concluziile raportului confirmă o realitate resimțită de ani întregi: fără investiții echitabile și politici coerente de dezvoltare, decalajele dintre regiunile României vor continua să se adâncească.
Cu cine sa se sa dezvolte județul?!Cu o armata de PSD iști care își vad de interesele proprii dec35 de ani și cu o armata de funcționari numiți pe pile în posturi calde ?!
Dați afară toți bugetarii, să nu mai rămână decât angajații la firme private. Când vă duceți la spital să mergeți în Germania, când vă fură mașina vin polițiștii din Republica Moldova, copiii îi duceți la școală în Bulgaria, când vă ia foc casa vin pompierii din Ucraina, cand vă faceți casă sau aveti nevoie de carte de identitate vin de la primaria din Budapesta și pentru ambulanță să vină din SUA. Poate așa se mai mulțumește și guvernul și angajații din privat.
Hoooo frustrare pe față….ce te umfli asa? Ce este nereal in articol? Da…este o armata de bugetari care efectiv nu stiu ce fac? Cati oameni sunt in Vaslui? 60 si ceva de mii! Pe hârtie câți sunt? 140000 aprox! Salariati in primărie? După numarul fals de cetateni! Pentru ce toate astea? In Consiliul județean la fel! Pentru ce ? Ce s a facut on Vaslui in afara de pavele , spatii verzi ,piatra cubica…..asfalt unde era un pilos ? Ce? Si toate astea sub oblăduirea măreață a lui Buzatu cu PSD ul lui! Fata supărare,fara frustrare! De asta toată lumea s a supărat pe Bolojan: a atins pilele si relațiile PSD ului. Si deranjează!
Te doare adevărul, bugetar care sugi sângele Poporului.