ÎMPREUNĂ… Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din Vaslui a fost, în zilele de 13-14 decembrie, locul unde creativitatea și pasiunea s-au întâlnit. Primul Târg de Hobby-uri, desfășurat în zilele de vineri și sâmbătă, a atras un număr considerabil de vizitatori, confirmând că Vasluiul prinde viață prin evenimentele organizate, din ultima vreme, într-un număr tot mai mare. Organizat sub motto-ul „Hai să descoperim împreună hobby-urile din Vaslui – orașul care prinde viață!”, evenimentul a fost un prilej unic pentru pasionații din toate domeniile să-și prezinte activitățile și colecțiile, atrăgând curioși de toate vârstele.
Printre cele mai vizitate standuri s-au numărat cele ale detectoriștilor de metale, care au transformat târgul într-o adevărată incursiune istorică. Vizitatorii au putut admira exponate impresionante descoperite în pădurile din zonele de conflict ale celui de-Al Doilea Război Mondial: căști militare, baionete, măști de gaze, obiecte personale ale soldaților, medalii, plăcuțe de identificare și chiar fotografii de epocă. Aceste obiecte, fiecare cu o poveste aparte, au stârnit interesul celor pasionați de istorie și au adus un omagiu trecutului.
Colecții remarcabile și pasiuni deosebite
Lavin Teslariu a fost o altă prezență remarcabilă, prezentând două colecții de excepție: o impresionantă colecție de ordine și medalii din perioada comunistă și o selecție spectaculoasă de baionete și săbii din perioade istorice diferite. Standul său a fost un magnet pentru iubitorii de istorie, dar și pentru cei care au dorit să înțeleagă mai bine trecutul prin intermediul acestor artefacte unice. Colecționarul ne-a povestit despre pasiunea sa: „În 1996 am găsit șnururile, tresele și ceva insigne de pionier care m-au provocat să le adun și pe cele pe care nu le-am avut. Astfel, după patru ani, am finalizat panoplia cu pionerești. De la bunicul din partea tatălui, participant în ambele războaie, am primit o baionetă Mosin Nagant și astfel m-am apucat să colecționez obiecte militare. În iunie 2018 am expus prima dată insignele de pionieri la Penitenciarul Vaslui, apoi, în decembrie, am început colaborarea cu Muzeul Județean Vaslui, unde timp de 3 ani, în expoziția permanentă, am avut prezentate cca. 300 de piese. La vârsta de 50 de ani, am expus pentru prima dată piesele militare, tot în colaborare cu Muzeul Județean Vaslui, apoi am expus în diferite școli, la Muzeul Sătesc Săuca și cu orice ocazie la care am fost invitat. Astăzi, la Târgul de Hobby Vaslui, am expus în premieră cele mai rare ordine din perioada RSR, dar și piese RPR și regaliste; sâmbătă am prezentat un lot de săbii și baionete începând cu anul 1875”.
Hobby-uri…
Pe lângă istoria adusă la viață de detectoriști și colecționari, târgul a oferit o gamă variată de activități, de la zborul cu parapanta, aeromodelism și automodelism, până la robotică, culturism, fotografie, muzică și dans. Foaierul Casei de Cultură s-a transformat într-un spațiu animat, unde fiecare participant a avut șansa să descopere o nouă pasiune sau să se conecteze cu oameni cu aceleași interese.
Un oraș care își redescoperă energia
Ioan Crețu, unul dintre organizatorii evenimentului, a descris târgul ca fiind „o lume plină de hobby-uri captivante și diversificate”. Mesajul său a fost clar: Vasluiul este un oraș plin de viață, iar acest eveniment este doar începutul unei serii de inițiative menite să promoveze pasiunea și diversitatea colecționarilor: „Cine spunea că în Vaslui nu se întâmplă mai nimic? Hai să arătăm împreună că orașul nostru e plin de viață și creativitate”, a subliniat Crețu.
Un pas spre viitor: Vaslui, Capitala Tineretului din România 2025
PREMIERĂ… Târgul a fost organizat ca parte a proiectului Vaslui Capitala Tineretului din România 2025, iar evenimentului a fost un pas important în această direcție. Participanții nu doar că au fost inspirați de hobby-urile prezentate, dar au plecat cu dorința de a contribui la viața culturală a orașului. Primul Târg de Hobby-uri Vaslui a fost un succes prin faptul că a deschis, sperăm, un șir de evenimente culturale care să aducă în fața vasluienilor o altă abordare istorică și culturală. Evenimentul a demonstrat că Vasluiul este un oraș capabil să devină un punct de referință pentru inițiativele culturale locale.
evenimente de acest gen ar trebui sa fie organizate mai des. Vasluiul are nevoie de un anticariat, talcioc, targuri si expozitii cu obiecte vechi, mai ales ca este resedinta de judet. multe alte orase din imprejurimi au astfel de evenimente. pasionati si colectionari sunt destui in acest oras. multe persoane arunca la gunoi obiecte vechi, in special carti, pentru ca nu stiu si nu exista un loc unde sa le duca sa le vanda sau sa le doneze. la mai multe evenimente de acest gen !
De obicei in Vaslui afli de evenimentele astea dupa ce s-au terminat, asta din lipsa de promovare si din cauza ca nu avem o televiziune locala calumea cum era candva…
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Cine e jegosul care are crucea de fier nazistă😡😡asta e votant Georgescu, un rasist și un putinist ordinar🤦
Ba ești prost…..oamenii sunt colecționari dar tu ești un prost și așa vei rămâne tot un prost
13-14 decembrie!!! Buna treaba, sa scrii despre un eveniment ce a fost …acum o săptămână!!!!
evenimente de acest gen ar trebui sa fie organizate mai des. Vasluiul are nevoie de un anticariat, talcioc, targuri si expozitii cu obiecte vechi, mai ales ca este resedinta de judet. multe alte orase din imprejurimi au astfel de evenimente. pasionati si colectionari sunt destui in acest oras. multe persoane arunca la gunoi obiecte vechi, in special carti, pentru ca nu stiu si nu exista un loc unde sa le duca sa le vanda sau sa le doneze. la mai multe evenimente de acest gen !
De obicei in Vaslui afli de evenimentele astea dupa ce s-au terminat, asta din lipsa de promovare si din cauza ca nu avem o televiziune locala calumea cum era candva…
A fost o stire publicata si pentru promovarea eveninentului.