Vasluiul deschide portile primei editii a Festivalului „Tãrâmul Metaforelor”
INVITATIE… Vaslui va gãzdui luna urmãtoare, în perioada 25-26 septembrie, prima editie a Festivalului International „Tãrâmul Metaforelor„, un eveniment cultural care îsi propune sã reuneascã scriitori, poeti, dramaturgi, eseisti, artisti vizuali si iubitori ai artei din România si din strãinãtate. Organizat de Asociatia „Le Vent de l’Est„ din Franta, festivalul îsi doreste sã creeze un spatiu al dialogului intercultural, al promovãrii valorilor autentice si al întâlnirii dintre generatii prin literaturã si artã.

Cele mai bune lucrãri vor fi incluse în Antologia Festivalului
Festivalul este deschis creatorilor cu vârsta de peste 18 ani, indiferent de nationalitate sau limba în care îsi desfãsoarã activitatea. Participantii se pot înscrie la una sau mai multe sectiuni: poezie, prozã scurtã, eseu, pamflet, haiku, epigramã, dramaturgie, reportaj, foileton, arte vizuale si volume bilingve sau în limba maternã. Lucrãrile vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar cele selectate vor fi incluse în Antologia Festivalului. Un element important al evenimentului îl constituie deschiderea cãtre noua generatie de creatori. Copiii si adolescentii cu vârste între 9 si 18 ani beneficiazã de participare gratuitã si pot concura la sectiunile poezie, prozã scurtã si arte vizuale.
Înscrierile sunt deschise pânã pe 15 august
BALUL POETILOR…Organizatorii îsi propun astfel sã descopere si sã încurajeze tinerii talentati, oferindu-le posibilitatea de a-si face cunoscute creatiile într-un cadru international. Înscrierile se desfãsoarã în perioada 25 iunie – 15 august, iar lucrãrile pot fi trimise pe adresa de e-mail [email protected], împreunã cu documentele solicitate si dovada achitãrii taxei de participare pentru categoria adultilor. Festivitatea de premiere va avea loc pe 26 septembrie 2026, în Sala de Protocol a Consiliului Judetean Vaslui, unde vor fi acordate Trofeul Festivalului, premiile I, II si III, mentiuni, premii speciale si premii de excelentã. În plus, participantii adulti vor putea lua parte la o tombolã al cãrei mare premiu constã într-o tabãrã literarã de sapte zile în Franta. Programul festivalului va include si prezentãri de carte, întâlniri cu publicul, sesiuni de autografe, precum si traditionalul „Bal al Poetilor”, organizat la Hotel Racova din Vaslui.
