SPORT

Vasluiul continuă seria amicalelor

TEST… CSM Vaslui, singura reprezentantă a județului în Liga 3, continuă pregătirile pentru cea de-a doua parte a sezonului cu un nou meci amical. Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 12:00, la Brăila, “roș-alb-albaștrii” vor întâlni pe Victoria Traian, locul 6 în Seria a 2-a a Ligii 3.

Până acum, trupa pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez a jucat trei partide de verificare, cu Metalul Buzău (3-3), Olimpic Zărnești (2-0) și Politehnica Iași (1-2), toate fiind disputate în deplasare. După confruntarea de la Brăila, fotbaliștii vasluieni vor mai disputa alte două amicale pe 13 respectiv 14 februarie, tot în deplasare, cu FC Bacău (Liga 2) și Unirea Braniștea (Liga 3, echipă antrenată de Sorin Frunză, fost jucător la FC Vaslui). Foarte probabil, pe 21 februarie, CSM-ul va mai disputa un amical cu o echipă din Liga 4 Vaslui. Cu cinci etape înainte de finalul sezonului regular, CSM Vaslui se află pe locul 5 în clasamentul Seriei A a Ligii 3, cu 25 de puncte, la doar un punct de locurile de play-off. În primul joc oficial din acest an, Vasluiul va juca, în deplasare, cu Viitorul Onești, pe 28 februarie, adversar direct în lupta pentru calificare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button