Vasluiul a pierdut la Ghimbav, dar rămâne pe locul 3

Handbaliștii vasluieni au evoluat bine în prima repriză, în care s-a jucat de la egal la egal, intrând la pauză la egalitate, 19-19. În repriza secundă, Teutonii Ghimbav, liderul Seriei A, s-a desprins și s-a impus la o diferență de 7 goluri”: 40-33! Pentru CSM Vaslui au înscris Florin Acatrinei (7 goluri), Mihai Ichim (7), Sebastian Andronic (7), Tiberius Toboșaru (6), Mihai Turcu (4), David Popovici (1) și Eduard Lăeșu (1). Etapa viitoare, pe 29 noiembrie, echipa secundă a CSM Vaslui va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Odorheiu Secuiesc. Pe primele două locuri în Seria A a Diviziei A se află Teutonii Ghimbav (16 puncte) și CSM Odorheiu Secuiesc (10 puncte). În ultima etapă din 2025, CSM Vaslui va juca, în deplasare, cu CSU Suceava, pe 6 decembrie, în etapa a 11-a.