MOTIVE… De câțiva ani, autoritățile vasluiene lucrează la implementarea proiectului de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, proiect ce se defășoară în 47 de unități administrativ-teritoriale ale județului Vaslui. Zilele trecute a apărut informația conform căreia, în perioada 2023 – 2027, tarifele plătite acum de vasluieni pentru apă și canalizare vor crește treptat, cu diferite procente, an de an. Aceste creșteri sunt datortae tocmai implementării acestui proiect și s-au făcut în urma corelării tuturor factorilor. “Conform acestui proiect, sumele investite ar trebui recuperate, în timp, de la beneficiarii acestor servicii. Au fost făcute calcule prin aplicațiile de finanțare, s-au luat în calcul toți factorii și, o mică parte din această investiție trebuie recuperată de la beneficiari. Acesta este principalul motiv al majorării prețurilor al apă și canalizare. Iată evoluția prețurilor în în perioada 2023 – 2027.
bagameas pla in instalatia voastra de apa, de ce pla mea nu se a facut cu fonduri EU, sunt bani gratis, niste mizerabili. Suntem cel mai sarac judet cu cea mai scumpa apa.
De asta l ați adus pe Ticu Bahnariu, pensionar, sa bage beleaua în oameni după care sa și vadă liniștit de pensia lui și mai ales după ce a reușit nora la CJ la examen e mai liniștit.. Totul e bine, viitorul suna la fel
Pe plan local cum sa privim viitorul?? Uitați-vă la consilierul președintelui judetan uitativa la oamenii lui Pavel și mai exact spre băiatul asta cu numele de Barbu.ce viitor putem avea? nimic suntem pierduți dacă politica locala va fi preluata de acest gen de indivizi. .tot am sperat ca dacă vor pleca vechii comuniști de la puterea locala vor veni tinerii și vor face ceva. Tinerii din politica vasluiana și nu numai sunt mai rai și mai aroganți și mai nepăsători la problemele omului de rand. Eu cred ca suntem prinși într-o ghiara a râului de care greu vom scăpa.sau nu vom scăpa niciodată.
La ce sa va așteptați de la cei care conduc comuna.orasul județul. Senatul.parlamentul.guvernul.c.c.r.presidentia. la ce domnilor și doamnelor va așteptați?? Tot timpul sluga va pune umărul. Cei care conduc privesc și încasează banii.
O nouă găselniță, o nouă HOȚIE!
Ne-au furat de ne-au rupt prin facturi, în ultimii 10 ani, în care au adăugat cât au vrut ei, peste indexul dat de locatari!
Și nimeni nu ia măsuri!
Țara asta, de hoți în toate direcțiile, nu mai scapă!
Si unde e studiul ala cu câți bani trebuie sa cotizeze populație ?
Ca fina tarea unei lucrări se face o singur data cu o suma fixa doar pentru proiect nu cu măriri în fiecare an, ca alea rămân măriri permanente, nu mai revin înapoi,.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
bagameas pla in instalatia voastra de apa, de ce pla mea nu se a facut cu fonduri EU, sunt bani gratis, niste mizerabili. Suntem cel mai sarac judet cu cea mai scumpa apa.
De asta l ați adus pe Ticu Bahnariu, pensionar, sa bage beleaua în oameni după care sa și vadă liniștit de pensia lui și mai ales după ce a reușit nora la CJ la examen e mai liniștit.. Totul e bine, viitorul suna la fel
Bravo Vali! Întreb și eu: în 2028, când se termina de amortizat investiția, vom reveni la preturile de anul asta?