TALENTAT… Cu vasluianul Ștefan Amarandei (17 ani) pe teren, Samdporia Genova a fost foarte aproape de calificarea în sferturile de finală ale Cupei Italiei Primavera, fiind eliminată dramatic de Inter Milano, după loviturile de departajare.
Inter a condus cu 2-0, dar Sampdoria a avut o revenire spectaculoasă, reușind să egaleze la ultima fază a partidei și să trimită meciul la penalty-uri. Acolo, Interul s-au impus cu 5-4, într-un duel în care Amarandei, decarul Sampdoriei, a avut o prestație solidă. Născut în anul 2008, Ștefan Amarandei a făcut primii pași în fotbal la Real Junior Vaslui, club condus de tatăl său. A urmat o scurtă perioadă la LPS Vaslui, grupa 2008, antrenată de Adi Racoviță, iar apoi s-a transferat la Player București. Înainte de a ajunge la Sampdoria, tânărul fotbalist a fost în probe și la Parma, însă a ales să meargă la Genova. Transferul la Sampdoria s-a realizat în vara anului 2024. În ultima etapă din 2025, fostul jucător al celor de la Real Junior Vaslui a reușit golul cu numărul 5 din acest tur. La doar 17 ani, bilanțul lui Ștefan Amarandei este unul foarte bun, 5 goluri și 2 pase decisive în 12 meciuri disputate pentru Sampdoria Primavera. Evoluțiile foarte bune nu au trecut neobservate, iar Ștefan a fost chemat în mai multe rânduri să se antreneze alături de echipa mare a Sampdoriei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
☹️
tac-su?..o hahalera de nu ati vazut..zero teren zero viata
A dat bunica -ta spaga din banii furati de-o viata si aici?
Bravo Stefane,speram sa-l depasesti pe taica-tau si pe bunicu.