spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Vasluian, veteran de rãzboi, fost decan al Facultãtii de Farmacie Iasi, ridicat la gradul de general de brigadã!

- Advertisement -

VIATÃ ÎMPLINITÃ…Pe 27 septembrie, la Centrul Militar din Iasi, veteranul de razboi gr.dr. farmacist Victor Nãstase, profesor emerit al Universitãtii de Medicinã si Farmacie (UMF) „Gr. T.Popa” Iasi, originar din comuna Dodesti, judet Vaslui, va fi sãrbãtorit cu ocazia primirii gradului de general de brigadã (rtg). „Asta îmi lipsea sã-mi împlinesc viata”, ne-a mãrturisit veteranul de 93 de ani, prof.emerit Victor Nãstase, cel care a fost aproape douã decenii decanul Facultãtii de Farmacie din cadrul UMF Iasi. Acesta s-a nãscut în comuna Dodesti, în anul 1926, ultimul an al liceului fiind fãcut la Bârlad, la Colegiul Codreanu. S-a remarcat si în al doilea rãzboi mondial, unde a luptat la premilitar, iar apoi la facultate, unde a ajuns sã fie decan. Victor Nãstase poartã cu mândrie ori de câte ori are ocazia uniforma de general de brigadã. Comuna Viisoara, localitate care a fãcut parte pe timpuri din comuna Dodesti, îl va onora si ea, pentru sprijinul adus tuturor celor care au apelat la farmacistul emerit Victor Nãstase. Va fi fãcut „Cetãtean de Onoare al Comunei Viisoara”, ne-a mãrturisit primarul comunei Viisoara, Liviu Pârciu. Vã prezentãm mai jos, cine este gr. de brigadã prof.emerit farmacist Victor T.Nãstase.

Pentru o viatã trãitã la superlativ, cu greutãti si multe dezamãgiri, dar cu multã demnitate, asa cum este viata gr. de brigadã prof. emerit farmacist Victor Nãstase, nu ne ajung paginile ziarului. Pe scurt, vã prezentãm un dodestean si bârlãdean, care s-a nãscut în 1926 pe 2 iulie, la Tãmãseni, comuna Dodesti, judetul Fãlciu, cum era atunci. Pãrintii sãi erau învãtãtori la Tãmãseni, un sat acum dispãrut de pe harta judetului, fiind încorporat în comuna Viisoara. Învãtãtorii Nãstase au avut trei copii, trei bãieti educati pe mãsurã: cel mare a ajuns avocat, cel mijlociu general de brigadã farmacist profesor emerit si cel mic tehnician. Interesant este cã prin tatãl sãu, care era si direcor de Cãmin Cultural, Victor Nãstase l-a cunoscut când avea 10 ani, pe scriitorul Victor Ion Popa, care a fost în satul Tãmãseni, comuna Dodesti, locul unde trãiau bunicii scriitorului. „Chiar am fãcut împreunã cu tata, cu Victor Ion Popa si sotia sa, o plimbare prin sat”, a spus amintind cu drag despre aceastã bucurie din vata sa, gr. brigadã Victor Nãstase. A fãcut scoala primarã în satul sãu, cu pãrintii, apoi a fost la liceu la Husi. Ultimul an de liceu, în 1937 l-a fãcut la Colegiul Codreanu din Bârlad, dupã care a mers la Facultatea de Farmacie din Iasi, din cadrul Institutului de Medicinã si Farmacie Iasi. A terminat facultatea în 1951 si a rãmas în cadrul ei, ca asistent universitar.

În rãzboi de la 16 ani! A ajuns general de brigadã, iar pe linie profesionalã, decanul Facultãtii de Farmacie!

A fost în rãzboi de la 16 ani, în Organizatia premilitarã obligatorie, iar de la 17 ani a ajuns pe front. A participat pe front ca premilitar în cadrul Subinspectoratului de Pregãtire Premilitarã Fãlciu în perioada 03.05.1944 – 23.08.1944; a fost decorat cu Medalia Crucea Comemorativã a celui de-al doilea rãzboi mondial, 1941-1945; a ocupat numeroase functii de mare rãspundere si competentã în cadrul Facultãtii de medicinã Grigore T Popa pe care le enumerãm:

1. Farmacist din anul 1951 cu diploma nr. 19667 a Institutului de Medicinã si Farmacie Iasi, nr. 443;

2. Doctor Farmacist din anul 1971 cu diploma de doctor seria A, nr. 128 a Institutului de Medicinã si Farmacie Iasi;

3. Profesor universitar al Institului de Medicinã si Farmacie Iasi cu decizia nr. 23 din 10.01.1991;

4. Profesor universitar consultant la Universitatea de Medicinã si Farmacie din anul 1993 pânã în anul 2011 prin ordinul ministrului învãtãmântului nr. 6696/1993;

5. Profesor universitar Emerit al Universitãtii de Medicinã si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi pânã în 29 noiembrie 2008;

6. Decan al Facultãtii de farmacie Iasi cu ordinul nr. 746 din 10.07.1976 al Ministrului Educatiei si Învãtãmântului în perioada1976-1984;

7. Sef de catedrã Farmacie din Institutul de Medicinã si Farmacie Iasi în perioada 1985-1990;

8. Consultant stiintific de doctorat în perioada 1991-2011 la Universitatea de Medicinã si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi

61 de ani în slujba Facultãtii de Farmaciei

A activat în cadrul Universitãtii de Medicinã si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi în calitate de cadru didactic (asistent, sef de lucrãri, conferentiar, profesor, profesor consultant) în perioada 1950-2011. A publicat în reviste de specialitate din tarã si peste hotare, 192 de lucrãri stiintifice ca autor sau coautor si a comunicat la diferite manifestãri stiintifice din tarã sau peste hotare 104 lucrãri stiintifice. A elaborat un numãr de 14 cursuri didactice, monografii, tratate etc. de specialitate. A realizat în calitate de autor sau coautor 4 brevete de inventii si douã diplome de inovatie. În perioada anilor 1954-1970 a lucrat la institutul de Igienã Iasi din cadrul Academiei Medicale din România în calitate de cercetãtor stiintific principal. Functiile didactice si de conducere exercitate în cei 61 de ani de activitate în cadrul Universitãtii de Medicinã si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi a evidentiat calitãtile organizatorice, educationale, corectitudine si profesionalism.

Mentionãm cã prof. emerit, gr. de brigadã (rtg) Victor Nastase are la rândul sãu un fiu, medic internist în SUA, la un spital de lângã New York. Nora sa este medic pediatru la acelasi spital. Are doi nepoti, o fatã – psiholog scolar la Boston (SUA) si un bãiat avocat în New York. Copilul si familia sa vin constant în tarã, la Iasi, pentru a fi alãturi de tatãl lor, pe care îl iubesc ca ochii din cap. „Acum cã am primit si gradul de general de brigadã, consider cã viata mea s-a împlnit”, a spus gr. brg. (rtg) prof. emerit farmacist Victor Nãstase.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.