BRUTĂ… O femeie din municipiul Vaslui a ajuns la spital după ce a fost bătută de soțul ei cu parul peste mâini și picioare. Cei doi nu se mai înțelegeau de ceva vreme, ca dovadă că victima reușise să obțină și un ordin de protecție, prin care bărbatului îi era interzis să se apropie de ea.
La data de 26 octombrie 2024, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie de 52 de ani, din municipiul Vaslui, ar fi fost agresată, la data de 19 octombrie, de către soțul său. „Anterior sesizării, femeia s-a prezentat la Judecătoria Vaslui pentru a solicita emiterea unui ordin de protecție, astfel că la data de 23 octombrie 2024, împotriva soțului său, un bărbat, de 47 de ani, a fost emis un ordin de protecție, pentru 6 luni, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de soția sa și față de reședința acesteia. Ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 19 octombrie 2024, ora 15.00, pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost agresată de către soțul său cu un obiect contondent (par), fiind lovită în zona membrelor superioare și inferioare. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. În aceeași zi în care au fost sesizați, 26 octombrie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au dispus față de bărbatul cercetat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore. La data de 27 octombrie 2024, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat împotriva sa măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile” a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui .
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului.