SPORT

Vasile Mogoș dezvăluie sacrificiul făcut de tatăl său: „Și-a vândut verigheta ca să-mi plătească actele”

AMINTIRI… Vasluianul Vasile Mogoș, campion al României cu Universitatea Craiova, a făcut o serie de dezvăluiri despre sacrificiile familiei sale și despre rolul pe care tatăl său l-a avut în formarea sa ca om și fotbalist.

Într-un interviu acordat în Italia publicației locale La Nuova Provincia din Asti, orașul în care și-a început ascensiunea în fotbalul italian, Mogoș a vorbit despre copilăria într-o familie numeroasă și despre lecțiile dure care i-au modelat caracterul. „Tatăl meu a fost esențial pentru mine. Provenim dintr-o familie cu șapte persoane, iar părinții noștri nu ne-au lăsat niciodată să ducem lipsă de nimic, muncind din greu. El a fost mereu exigent cu mine”, a povestit fundașul. Mogoș și-a amintit un episod petrecut în adolescență, când s-a întors acasă cu doar cinci minute întârziere după ce rămăsese să urmărească meciul Juventus – Inter într-un pub, deoarece nu avea abonament la Sky (n.r televiziune din Italia). „A doua zi aveam meci. Când am ajuns, mi-am găsit bagajele în fața ușii. Mi-a spus că nu am respect și că nu mai sunt fiul lui. Doar datorită mamei am reușit să intru din nou în casă. Dar acea disciplină m-a format. Dacă astăzi am această mentalitate, i-o datorez lui și sacrificiilor pe care le-a făcut, cum a fost momentul în care și-a vândut verigheta doar ca să-mi poată plăti actele. Când îmi văd colegii plângându-se de câteva alergări în plus, mă gândesc la el, care la ora patru dimineața ieșea să toarne asfalt, sub un soare arzător”, a povestit Vasile Mogoș. Născut la Vaslui, Vasile Mogoș și-a construit cariera în Italia, evoluând pentru mai multe echipe din ligile inferioare și din Serie B, înainte de a se transfera în România. În tricoul Universității Craiova a cucerit titlul de campion, echipă de care s-a despărțit în această vară.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button