Vaccinările împotriva Covid-19, programate din 28 ianuarie, se vor reprograma în februarie

“Soluția noastră pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel, fără să afectăm vaccinarea persoanelor cu boli cronice, fără să afectăm vaccinarea persoanelor cu vârstă peste 65 de ani și respectiv a persoanelor din centrele medico-sociale din centrele de dializă, persoanele nedeplasabile de la domiciliu va fi următoarea: începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiale pentru doza 1. Ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Practic, persoanele programate în intervalul 28 ianuarie – 11 februarie se translatează cu 10 zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale”, a declarat Valeriu Gheorghiță. El a mai precizat că reprogramarea se va face automat, persoanele în cauză urmând să primească un anunț în acest sens pe sms sau e-mail.