Povestea “Trandafirul albastru de Radeana” a facut, acum mai bine de zece ani, senzatie in presa din Romania. Radeana este un sat din comuna Stefan cel Mare, in coasta cunoscutei platforme industriale din Borzesti si la numai 10 -15 kilometri de Onesti. La Radeana, un horticultor impatimit, Ghita Irimia, a instaurat o adevarata “dinastie” de horticultori, o familie care duce mai departe pasiunea lui de o viata pentru plante, pentru agricultura in general. Cel mai tinar membru al familiei este, acum, Alexandru Irimia, masterand la Infomatica economica, dar care toacmai finalizeaza un proiect pe Masura 112 “Instalarea tinerilor fermieri”, pentru ca a decis sa devina fermier chiar in ferma lasata mostenire familiei de strabunicul sau.
Cu vreo cinci ani ani in urma, Ghita Irimia, care de mai putin de un an ingrijeste cu sirguinta doar gradinile Raiului, imi spunea ca a ajuns, la un moment dat, la o floare de culoarea cerului azuriu, cum e in miezul de vara. Dragostea lui cea mare era, de fapt, sa cultive trandafiri, sa-i altoiasca si sa umple lumea de florile lor. A inceput sa lucreze printre flori de la 13 ani, a trecut prin zbuciumatele intimplari ale regimului trecut, a vazut prabusindu-se lumile una dupa alta, dar dragostea lui pentru pamint, pentru plante, pentru flori in special, nu a secat. A creat, dupa 1989, o ferma horticola in Radeana, si a dezvoltat-o pe baze capitaliste asa cum permitea economia de la noi, pe care cu timpul a lasat-o tot mai mult pe mina celor care il mosteneau.
Patru generatii de horticultori
Familia Irimia spune, acum, ca de aceasta poveste s-au ocupat patru generatii. Din prima a facut parte chiar Ghita Irimia. I-a dus mai departe munca sotia sa, dar si ea a lasat grijile fermei pe miinile fiicei, Jana Coman, care acum traieste la Radeana alaturi de propria ei fiica, Madalina Irimia si de nepotul Alexandru. “Bunicul nostru – spune Madalina – a fost un vizionar. De aceea a incepu cu florile, a cultivat mai ales gladiole si trandafiri. De la el au invatat meserie multi din sat. si astazi au mai ramas, pe aici, familii de florari. Noi, copii fiind, am stat mult in piata, cu flori. Bunicul ne aducea dimineata, ne lasa, pleca la munca si seara ne lua acasa. in vacantele scolare faceam butasi de buxus. Bunicul s-a ocupat si de pepiniera Onestiului. Cam acelasi lucru il facea si acasa si ne-a invatat si pe noi.”
Madalina si-a cautat, citiva ani, rostul prin lume. Dar, din 2004 s-a intors definitiv acasa. “Am vazut ca ai mei imbatrineau tot mai mult si m-am gindit ca cineva trebuia sa preia toata munca lor, sa o duca mai departe. Mama era, deja, la Radeana, iar eu l-am adus si pe baiatul meu, care s-a nascut aici si a facut scoala in Onesti.”
Si afacerile au tineretea lor
Stablirea la ferma a insemnat, insa, si un suflu nou al afacerii. “Noi – spune Alexandru – am venit cu idei mai proaspete, pe care pot spune ca le-am impus. Sigur, strabunicul a acceptat mai greu schimbarea, dar l-am convins, pina la urma. Astfel, in 2006 am renuntat sa mai cultivam trandafiri. Aceasta l-a suparat foarte mult. Dar, trebuia. El facea trandafirul altoit, care presupune insa mult efort, mult timp si costuri mai mari. Trandafirul altoit rezista zeci de ani, dar piata s-a umplut de trandafiri ieftini si facuti din butasi. Multa marfa vine din strainatate, din Republica Moldova, din Ungaria. Sint mult mai ieftini, iar lumea ii prefera. Noi nu avem teren foarte mult, in curtea si gradina casei si vreo 1.500 mp la sosea. Cu trandafirii altoiti tineam terenul ocupat. Am preferat sa plantam buxus, tuia, tisa, chiparosi si altele. Nici acestea nu se fac usor. Nu sint plante anuale, ci se formeaza in multi ani. Noi chiar sintem printre putinii din tara care avem si plante de talie mare, la peste un metru inaltime si in diametru, si tufe ornamentale, nu doar pentru gard viu. Sigur, clientii cauta mai ales plante mici, tinere si, desigur, mai ieftine, care vor creste la ei in curte.”
Cu ochii pe buget si pe piata
Familia Irimia pregateste singura butasii. Toti membrii ei pun mina la treaba, dar acum au si un angajat. Este o afacere de familie in cel mai strict sens. Ei hotarasc ce sa faca, ei executa. Astfel, tin cheltuielile cit mai jos. Cei mai multi si cei mai fideli clienti pe care ii au sint cei care au firme de peisagistica, cei care amenajeaza parcuri si gradini. Ei cauta o divesitate de plante, in toata tara, dar cauta si marfa direct de la producatori, cu preturi mai mici. Administratiile locale vin mai putin, poate si pentru ca e mai simplu si mai ”eficient” pentru ele sa puna prin orase panselute, sa le tot inlocuiasca, asa cum fac cu bordurile… Pe cind buxusul e de durata! Dar, sint si primarii interesate, precum cele din Comanesti, din Tirgu Bujor sau altele. “Pina acum, la noi s-a construit destul de mult. Vile si case – spune Alexandru. Dar, multe au gradini mici, unde nu poti ingramadi multe plante. Amenajari mari se fac in parcuri sau pe domenii. Nu ne-a fost usor, am invatat unul de la altul. Nici carti nu prea sint in domeniu. Ne-au ajutat mult cei de la Camera Agricola a judetului, pentru ca au specialisti. in plus, nici stiinta nu mai poate fi aplicata la fel in timp, pentru ca se schimba conditile de mediu. Planta iti arata de ce ar avea nevoie, dar daca nu stii sa citesti aceste semne, nu stii ce sa-i dai. Or, acum au aparut factori agresivi de mediu noi, boli noi etc. Strabunicul era convins ca buxusul nu are daunatori, dar iata ca au inceput sa apara. ”
Alexandru se ocupa, in ferma, mai mult de partea de marketing. Cu banii din proiectul pe Masura 112 a luat un motocultor, motopompe, generator de curent electric, foarfeci de gradina eletrici si altele. “Dotarea aceasta ne era necesara ca aerul – spune tinarul fermier. Astfel, ne adaptam pietei, cerintelor clientilor. Pretul si calitatea fac legea pe piata. De exemplu, pentru ca apa este o problema in multe locuri, noi am adaptat plantele astfel incit sa fie rezistente la seceta. Clientii nu se pot plinge ca au pierderi, iar munca de intretinere este mai usoara. Un ciclu de productie la noi e lung. O planta creste in cinci-sapte ani pina la o talie acceptabila.”
