spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Unul dintre hușenii condamnați în dosarul „Jaf în parcul de distracții” lovește din nou: s-a dat drept „șeful DNA”, pentru a face rost de bani și mâncare de Paște!

- Advertisement -

ȘOC Unul dintre hușenii care au fost condamnați în cazul tâlhăriei petrecute în vara lui 2009, într-un parc de distracții din Adjund, unde o familie, tot din Huși (Buzdugan, n.r.), a fost jefuită de o sumă fabuloasă la acea vreme, 1,2 milioane de lei, s-a apucat din nou de treburi … penale! Deși se află în Penitenciarul Iași, unde își excută o pedeapsă pentru complicitate la tâlhărie, hușeanul Gigel Popa, 27 de ani, a vrut să facă rost de bani, dar și de bucate tradiționale de Paște, folosindu-se de un telefon mobil: a sunat la doi primari de comună din zona Iași, s-a recomandat drept „șeful DNA Iași” și le-a solicitat urgent câte 10.000 de euro, dar și produse alimentare. Le-a pus în vedere că toate acestea sunt „mici atenții” pentru „bunăvoința” lui, de a tergiversa cercetările în așa-zise dosare de corupție, înregistrate pe numele celor doi edili. Gigel Popa și-a trimis apoi doi complici să încaseze banii și bunurile de la unul dintre primari, însă, surpriză, adevărații procurori DNA, îi așteptau cu un flagrant bine pus la punct!

Un hușean, Popa Gigel, 27 de ani, s-a dat, în aceste zile, drept „șeful DNA Iași”, convins fiind că poate păcăli astfel doi primari de comună, care, de frica unor viitoare arestări preventive, să dea repede o șpagă consistentă, fără să își mai pună întrebări despre interlocutor! Cum în celulă avea un telefon mobil, deținut ilegal, Popa a trecut la treabă. A contactat primarii și le-a cerut „10 mielușei europeni”. „În perioada 03 – 09 aprilie 2015, inculpatul Popa Gigel, din interiorul Penitenciarului Iași unde execută o pedeapsa privativeă de libertate, în contextul unor convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu doi primari de comuna, dupa ce s-a recomandat cu numele unui procuror cu funcție de conducere din cadrul DNA, a pretins de la aceștia foloase necuvenite pentru a-și folosi influența referitoare la tergiversarea cercetarilor într-un pretins dosar penal ce ar fi fost constituit în urma unor denunțuri formulate împotriva edililor respectivi și despre care inculpatul pretindea că erau înregistrate pe rolul acestei unitati de parchet”, au precizat procurorii de la DNA. Întrucât s-a crezut convingător, Popa Gigel și-a trimis doi amici, Gabriel Ciprian Dinu și Costel Niculae, cunoscuți, de altfel, pentru problemele cu legea, (unul dintre ei, Gabriel Ciprian Dinu, aflându-se chiar sub control judiciar, tot într-un dosar de înșelăciune, n.r.) să ridice banii și bunurile de la unul dintre primari. „În cazul unuia dintre primari, inculpatul Popa Gigel a pretins, în scopul anterior menționat, „zece mielușei europeni” (expresie codificată referitoare la suma de 10.000 de euro). La data de 9 aprilie 2015, inculpatul Dinu Ciprian Gabriel, beneficiind de sprijinul inculpatului Niculae Costel, complici ai pretinsului „procuror DNA”, au acceptat de la funcționarul public suma de 10.000 euro, echivalentul în lei și produse alimentare din carne (10 miei), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În perioada respectiva, convorbirile telefonice cu cei doi primari au fost purtate de inculpatul Popa Gigel de pe un telefon mobil, pe care l-a introdus ilegal în penitenciar”, au mai arătat procurorii de la DNA. În atare situație, Popa Gigel, care fusese condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare, pentru complicitate la tâlhărie (infracțiune comisă în 2009) va primi alți ani de temniță.

Gigel Popa, în închisoare tot din cauza… telefonului!

De reamintit că, în 2009, hușeanul Gigel Popa în vârstă pe atunci de 21 de ani, a participat la ceea ce presa a numit ă”jaful anuluiă” de la Adjud, unde, o familie de hușeni, care desfășurau afaceri în parcurile de distracții din țară, a fost tâlhărită pentru o sumă de 1,2 milioane de lei. Atunci, cinci tineri din Huși (Rio-Vasilica }ocu, Alexandru Harabagiu, Dragoș Irimia, Mihaița Irimia, Adrian Pogângeanu) au pus la cale jaful. Au plănuit cum să acționeze, îndrumați fiind de Popa Gigel, care lucrase la familia Buzdugan și știa detalii despre aceștia și despre sumele mari de bani, care se aflau asupra lor. Pe toată durata operațiunii, Popa și-a „ghidat” tovarășii tot prin telefon. Au fost însă cu toții prinși în scurt timp și, deși au negat faptele, înregistrările de pe mai multe camera video de supraveghere, i-au dat de gol. Dacă ceilalți au primit câte 10 ani de închisoare, Gigel Popa a primit 8 ani, cu executare, pentru complicitate la tâlhărie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.