spot_img
12.7 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Undă verde de la mediu pentru Combinat

- Advertisement -


Daca acum 8 ani acordarea autorizaţiei integrate de mediu a ArcelorMittal Galaţi se făcea într-un cadrul festiv, în prezenţa oficialităţilor de la Bucureşti dar şi a reprezentanţilor conducerii fostului colos siderurgic, ocazie cu care s-a subliniat faptul că acel document este cel mai complex şi voluminos, cuprinzând foarte multe obligaţii pe care unitatea şi le-a asumat în domeniul protecţiei mediului dar şi pentru efectuarea unor investiţii care să reducă gradul de poluare, eliberarea unei noi autorizaţii integrate de mediu, care a avut loc pe data de 24 august a acestui an, s-a făcut fără a marca în mod deosebit acest eveniment. Reamintim că, potrivit legislaţiei în vigoare, a avut loc o dezbatere publică la Club Sidex pe tema prevederilor noii autorizaţii de mediu, unde au participat reprezentanţii APM Galaţi, ai ArcelorMittal Galaţi, ai societăţilor civile dar şi directorul ICMRSG, Anton Coman, cel care a ridicat o serie de întrebari legate de numărul de obiective neconforme care nu pot primi avizul pentru a fi cuprinse în autorizaţia integrată de mediu care va fi eliberată. Punctul de vedere al directorului ICMRSG (societate care a construit Combinatul a primit replica directorului general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, care a spus că este o garanţie faptul că unitatea doreşte să continue activitatea aici atât timp cât solicită obţinerea autorizaţiei integrate de mediu. La rândul său, directorul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, Carmen Sandu, a precizat că documentaţia va fi analizată, că au fost făcute progrese în ceea ce priveste protecţia mediului, dar a precizat că vor fi prevăzute în noua autorizaţie de mediu care va fi valabilă pe o perioadă de 10 ani doar obiectivele şi instalaţiile care sunt conforme din punct de vedere al mediului. Aşa cum ziarul nostrum v-a prezentat în excludivitate, Agenţia Judeţeană de Protecţie a mediului a eliberat pe data de 24 august o nouă autorizaţie integrată pentru ArcelorMittal Galaţi, care va fi valabilă pentru o perioadă de zece ani.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/36373-unda-verde-de-la-mediu-pentru-combinat.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.