ORA NEAGRĂ… Un accident rutier a avut loc, sâmbătă dimineața, pe DN1, la Hula Bradului, în județul Sibiu. Două mașini care circulau din sensuri opuse au intrat în coliziune, iar în urma impactului o femeie și fetița ei au fost rănite și transportate la spital. Unul dintre șoferi era băut. Acesta este din județul Vaslui și călătorea cu soția sa de 27 de ani și cu fetița de 3 ani, iar ambele au ajuns la spital, rănite.
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit în această dimineață la un accident de circulație produs pe DN 1, Hula Bradului, la km. 293^900m.
„Din primele investigații efectuate la locul producerii, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din jud. Covasna, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din jud. Vaslui. O femei în vârstă de 27 de ani și o fetiță în vârstă de 3 ani, ambele pasagere în autoturismul condus de către vasluian, au fost rănite și transportate la spital conștiente. Testările alcoolscopice ale celor doi conducători auto au indicat o valoare 0, în cazul șoferului din județul Covasna și o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferului din județul Vaslui. Traficul se desfășoară îngreunat”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La accidentul rutier produs pe DN1 la Hula Bradului au intervenit și pompierii sibieni. Au fost mobilizate la fața locului trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere și una de primă intervenție.
„Echipajele medicale au evaluat medical 5 persoane adulte și una minoră. În urma evaluării medicale o femeie în vârstă de 27 de ani prezenta un traumatism abdominal, iar fiica acesteia în vârstă de 3 ani un traumatism cranio-facial. Acestea au fost transportate la CPU Luther, pentru îngrijiri de specialitate. Restul persoanelor au refuzat transportul la spital”, a precizat sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.