
De altfel, Vlăduț Mocanu a evoluat în toate partidele disputate de România la acest Campionat European de Minifotbal, iar cel mai bun meci al său a fost cel din sferturile de finală, unde a avut o contribuție importantă. Mocanu evoluează în fotbalul mare în Liga 3, pentru CSM Vaslui, iar la minifotbal este legitimat la Arsenal Iași, formație cu care va participa la turneul final al Campionatului Național. El are mai multe performanțe în tricoul României: a devenit campion mondial la minifotbal cu România în 2023, iar în 2024 a ieșit vicecampion european la turneul final din Bosnia și Herțegovina. România, care are șase titluri europene în palmares (ultimul în 2015), a pierdut ultimele trei finale la EMF EURO, 2018 la Kiev (1-4 cu Cehia), în 2022 la Kosice (0-1 cu Azerbaidjan) și în 2024 la Sarajevo (1-1, la finalul timpului regulamentar, 9-10 la loviturile de departajare, cu Serbia).
A dat gol Lizuca…