Doi părinţi îşi chinuie, după despărţire, copila pe care o au împreună ca să-şi plătească unul altuia poliţe. Psihologii au confirmat că fata a fost manipulată de mamă să-şi acuze tatăl de abuz sexual, iar bărbatul a cerut Tribunalului Bucureşti întreruperea plăţii pensiei de întreţinere. Părinţii sunt despărţiţi din 2007, de când copila, acum în vârstă de 13 ani şi 10 luni, avea doar un an. Mama locuieşte cu fiica în Bucureşti, iar tatăl, în Cluj. Tot din 2007, bărbatul îi plăteşte fiicei o pensie de întreţinere reprezentând 25% din venitul mediu pe economie, pensie care, potrivit unei decizii a judecătoriei Cluj-Napoca, ar trebui achitată până la vârsta majoratului fetei. Tatăl reclamă o manipulare permanentă din partea mamei La începutul anului trecut însă, tatăl a solicitat Tribunalului Bucureşti să dispună întreruperea obligaţiei sale de întreţinere a minorei pentru fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri. Bărbatul spune că până în anul 2015 a existat o relaţie normală tată-fiică, în sensul că, cel puţin o dată pe lună, a venit la Bucureşti, unde a stat cu fiica timp de cinci-şase zile, iar în fiecare an a avut vacanţe prelungite la munte, la mare şi în Austria cu copila. În baza acestor relaţii a şi solicitat în instanţă să i se acorde mai multe drepturi în exercitarea autorităţii părinteşti, pe care le-a şi primit în 2015, însă, un an mai târziu, când copila l-a acuzat de abuz sexual, i-au fost restrânse. O expertiză psihologică ulterioară a arătat însă că minora a fost influenţată de mamă şi de familia acesteia să dea declaraţii neconforme cu realitatea. “Psihologii au constatat o influenţă exagerată şi o manipulare permanentă din partea mamei pentru a o îndepărta pe minoră de tată, precum şi un comportament intruziv al mamei când minora se afla în timpul şedinţelor de evaluare. Instanţa de apel a luat hotărârea de a-i reduce programul de legături personale cu minora pe baza mărturiilor acesteia, inoculate fetei sub o presiune permanent”, a arătat tatăl în solicitarea de înaintată Tribunalului Bucureşti (rolii.ro) în 2019 şi soluţionată după un an şi jumătate. Din 2015, fiica refuză să se întâlnească cu tatăl. Când sunt în aceeaşi cameră, cere ca uşa să fie deschisă, iar la telefon tatăl spune că sesizează un anumit control în vocea acesteia. “Ţinând cont că pârâta (n.red. mama) a avut şi are o influenţă nefastă asupra minorei, inducându-i acesteia ideea că reclamantul este un agresor sexual, şi mai mult, un pedofil, minora are o atitudine de respingere faţă de tată, acest comportament fiind jignitor la adresa reclamantului, legătura dintre tată şi fiică nefiind reprezentată decât de plata întreţinerii”, mai argumentează tatăl în cererea înaintată instanţei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.